Sari la conținut

Două turnee finale pentru echipele de la ACS Transilvania

doua-turnee-finale-pentru-echipele-de-la-acs-transilvania

Federaţiile de baschet şi handbal au decis disputarea ultimelor acte ale campionatelor de juniori înaintea startului viitorului sezon!

Consiliile Directoare ale Federaţiei Române de Baschet, respectiv Federaţiei Române de Handbal, au decis ca sezonul 2019-2020 în campionatele de juniori să se încheie cu turnee finale, cu echipele aflate pe locuri calificabile conform clasamentelor actuale.


   Astfel, la baschet vor avea loc turnee pentru categoriile U13, U14, U15, U16, U18 şi U20, iar la handbal pentru Juniori 1 (U19), Juniori 2 (U17) şi Juniori 3 (U15).


      ACS Transilvania Braşov va trimite echipe la două dintre aceste competiţii, mai exact la baschet masculin U13 şi handbal masculin Juniori 3.


     Micii baschetbalişti antrenaţi de muntenegreanul Zeljko Bubanja s-au calificat având o singură înfrângere în cele şapte turnee disputate în acest sezon (14 meciuri) şi vor avea ca adversari echipele Dan Dacian Bucureşti, Laguna Bucureşti, Lynx Ploieşti, Alpha Sport Team Sibiu, U BT Cluj Napoca, Academia de baschet Phoenix Galaţi şi CSS - CSM Târgu Jiu.


    De cealaltă parte, handbaliştii lui Titus Donosa se califică din poziţia de lideri ai Grupei 3 Valoare şi vor lupta pentru o medalie cu CSM Bucureşti, CS Orăşenesc Mizil, CSU Sânnicolau Mare, AC Minaur Baia Mare, LPS Iaşi, CSM Bacău şi CSŞ Craiova.


        Atât la baschet cât şi la handbal, turneele finale se vor disputa înaintea startului următorului sezon, dacă reglementările legale referitoare la combaterea pandemiei de Covid-19 o vor permite, ca orizont de timp vizându-se finalul lunii august sau începutul lunii septembrie 2020.


    Campionatele de juniori s-au întrerupt la jumătatea lunii martie 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, atât la handbal cât şi la baschet rămânând câteva etape de disputat, la care cele două federaţii au renunţat în contextul actual şi au trecut direct la programarea turneelor finale, adică primele 8 echipe din ţară la fiecare categorie de vârstă.

Comentarii

Ultimă oră