Cuplurile de homosexuali şi lesbiene și familia
 
Subiect fierbinte și controversat, homosexualitatea există. Deși cei care se opun ideii unor asemenea "familii" ale viitorului sunt încă majoritari, nu putem nega aceste fenomene sociale apărute în ultimii ani, într-o lume în care din ce în ce mai mulți oameni par să-și fi pierdut identitatea. După o fază de căutare a libertăţii în afara familiei, homosexualii şi lesbienele experimentează acum o mişcare pro-familie. Familiile de homosexuali nu împărtăşesc o formă anume, ci doar o luptă comună pentru acceptarea socială.

Homosexualii și familia de origine
 
În momentul în care află că au un copil homosexual părinții lor pot avea un puternic șoc emoțional. Acceptarea identității sexuale a propriului copil este, într-o astfel de situație un proces similar travaliului de doliu, în ceea ce privește mecanismele psihologice. După faza șocului apare cea de negare. Pur și simplu își impun să creadă că ceea ce au aflat nu este adevărat, că este vorba doar de o confuzie de moment a copilului lor. O altă fază este aceea de învinovățire. Părinții consideră că au eșuat în misiunea lor și de aceea copilul este homosexual. De asemenea, părinții se culpabilizează reciproc , încercând să micșoreze povara vinovăției, aruncând vina pe celălalt părinte. Cele mai frecvente "motive" invocate de părinții care încearcă să explice homosexualiatea copilului lor sunt legate de: experiențe negative în raport cu sexul opus, influențe ale anturajului, probleme de sănătate ale mamei în timpul sarcinii, divorțul, separarea, problemele de cuplu, credința că ei, sau partenerul, au fost prea stricți, duri, critici sau, dimpotrivă, prea apropiați și permisivi cu copilul lor. Sunt părinți care se tem să își arate în vreun fel sentimentele sau părerile negative despre homosexualitate, pentru că se tem să nu își îndeparteze în vreun fel copilul. Reacțiile părinților diferă, în mod evident, de la o familie la alta. Totuși, majoritatea traversează, potrivit psihoterapeutului Iuliana Molnar, câteva temeri fundamentale:

1. Teama de stigmatizare socială. Părinții se tem că vor fi percepuți negativ de societate pentru că au un copil "anormal", le este rușine de familie, de prieteni și de comunitate. Din cauza rușinii ei pot ajunge să se izoleze social, pentru a evita opinii critice sau păreri negative.

2. Teama de pierdere. Este o mare dezamăgire legată de perspectiva de a nu avea nepoți. Mulți dintre tineri se apropie foarte mult de parinții lor atunci când ajung și ei părinți. Este o legătură specială. Părinții unui homosexual suferă enorm atunci când realizează că viața tradițională de familie este pierdută și nu vor avea parte de bucuria de a trăi alături de copiii lor ritualuri importante: nunți, botezuri, aniversări în familie.

3. Teama și îngrijorarea pentru copilul lor. Există percepția că relațiile homosexuale nu au stabilitate și că astfel copiii nu pot avea experiențe de cuplu care săîi facă fericiți: căsătoria, nașterea unui copil, formarea unei familii tradiționale. Altă grijă este legată de teama de boli asociate de virusul HIV, tema că și-ar putea pierde copilul. O altă teamă identificată a fost cea legată de de discriminare, stigmatizare și marginalizare socială. Părinții se tem că fiul lor gay sau fiica lesbiană ar putea fi victime ale discriminării la locul de muncă, ar putea fi respinși de prieteni și de societate și chiar ar putea deveni victime ale violenței. Este nevoie de timp pentru a accepta și pentru a înțelege că au un copil homosexual. Părinții trebuie să admită că au, în viața reală, un altfel de copil decât și-au imaginat, să încerce să gestioneze situația. Ultima fază a acestui proces complex este acceptarea. Părinții înțeleg că trebuie să își iubească și să își sprijine necondiționat copilul. Și că orientarea sexuală este doar o parte din ceea ce reprezintă el ca persoană.


Homosexualii ca părinți
 
Deşi relaţiile dintre persoane de acelaşi sex au fost întâlnite în majoritatea societăţilor, familia de homosexuali/ lesbiene ca şi categorie socială a apărut recent, fiind un produs al revoluţiei sexuale, feminismului şi noilor tehnologii de reproducere. Mişcarea pentru drepturile homosexualilor i-a încurajat pe aceştia să ceară custodia copiilor. Din ce în ce mai multe femei independente material de susținerea unui soț au născut copii cu ajutorul donării de spermă. Ambele fenomene s-au dezvoltat şi au înfruntat o puternică opoziţie socială. Lesbienele şi-au format legături maternale cu copiii iubitelor lor, dar sistemul legal acordă mai multă şansă drepturilor paternale ale donatorilor de spermă, chiar şi dacă aceştia au renunţat anterior la acele drepturi. Drepturile de adopţie al celui de-al doilea părinte pentru partenerii homosexuali au fost acordate în mai multe locuri din lume. Dezbaterea cu privire la aceste drepturi este similară celei legate de părinţii vitregi; ambele reprezintă controverse asupra definirii legăturilor de rudenie de tip biologic sau social. Parteneriatele de tip homosexual au obţinut recunoaştere în câteva ţări europene şi în câteva organizaţii şi oraşe americane. Se pare că Hawai a devenit primul stat care a legalizat căsătoria între homosexuali. Dar majoritatea se opune încă, legile existente definind căsătoria ca pe o uniune între un bărbat şi o femeie. Legalizarea căsătoriilor între homosexuali ar avea probabil ramificaţii mai extinse pentru legea familiei, în domenii cum ar fi: custodia, adopţia şi moştenirea.

Cercetările asupra familiilor de homosexuali şi a celor de lesbiene sunt limitate şi cele mai multe dintre acestea au fost realizate pe homosexualii cu copii din căsătorii anterioare heterosexuale. Copiii categoriei respective nu sunt, susține prof. univ. dr. Iolanda Mitofan, inferiori celor din familiile obişnuite, în ceea ce priveşte adaptarea sau rezultatele activităţilor lor şi uneori s-a constatat că sunt mai toleranţi, mai puţin agresivi. Un studiu britanic a descoperit că cei ai lesbienelor erau în mod tipic mai ataşaţi de partenerele lesbiene ale mamelor lor decât copiii din familiile normale faţă de tatăl lor. Deşi copiii nu sunt de obicei homosexuali, este probabil o exagerare să pretindem că orientarea sexuală a părinţilor nu influenţează eventualele înclinaţii către cei de acelaşi sex pe care le pot avea aceştia. Problemele pe care le au copiii cu părinţi homosexuali se datorează în cea mai mare parte discriminării, hărţuielii şi violenţei la care sunt supuşi de alţii, fapt demonstrat de marele procent de victime şi suicid din rândul tinerilor. Ca şi cuplurile interrasiale, familiile de acest tip nu pot fi învinovăţite pentru prejudecăţile cu care se confruntă copiii lor. Diminuarea “valorilor familiale” ale majorităţii a determinat multe dintre problemele reale ale acestor familii.

Cercetările - chiar mai limitate decât toate celelalte- referitoare la naşterea copiilor de către lesbiene în afara căsătoriei- descoperă copiii, ca fiind bine îngrijiţi. Partenerele lesbiene au tendinţa de a fi cooperante ca părinţi, deşi ele trebuie să împace dorinţa de a împărţi responsabilităţile de părinte cu faptul că doar una dintre partenere este mama biologică. Definirea relaţiei copilului cu donatorul de spermă constituie o altă potenţială problemă.

Concluzii

Experienţele acestor familii sunt relevante pentru multe dintre problemele familiei contemporane. Într-o vreme în care lipsa numărul familiilor monoparentale crește alarmant, cercetătorii constată că se dezvoltă foarte bine copiii mamelor lesbiene, în vreme ce mulţi dintre copiii expuşi abuzurilor de tot felul trăiesc în familii cu taţi. Homosexualii şi-au construit relaţii în afara celor de rudenie, folosindu-se de abilităţi sociale, care devin din ce în ce mai importante într-o societate multiculturală, complexă. Cel mai important este să învăţăm cum să ne adaptăm unor astfel de apariţii, pentru că ele sunt reale şi ignorarea lor nu ar face nimic altceva decât să evite la nesfârşit o problemă deja evidentă. Care trebuie înfruntată aşa cum se cuvine.



Lector univ. dr. Onelia Pescaru - psihoterapeut