Să ne imaginăm o scenă cam aşa: un avion super jumbo, Airbus A380, tocmai a decolat cu 800 de pasageri la bord. În timp ce lumea admiră peisajul şi aşteaptă să vină stewardesele cu de-ale gurii, un domn distins, grizonat, bine îmbrăcat, îngrijit şi cu unghiile tăiate, se ridică brusc de pe locul său şi începu să gesticuleze.
Că el vrea să se întoarcă avionul pe aeroport. Imediat! Că destinaţia spre care merge acum e nasoală. Că să-l asculte lumea, deoarece ştie el mai bine. Ba chiar le-a cerut piloţilor să se dea la o parte, să ducă el avionul la sol, deoarece are o licenţă mai veche şi se pricepe.
Pasagerii au reacţionat în fel şi chip. Unii l-au apostrofat zgomotos: stai mă jos, ne-am luat bilete, ce mai vrei? Haide bre, ocupi degeaba culoarul spre budă. Cîţiva, mai slabi de înger, murmurară în barbă: poate are dreptate domnu, că pare om serios. Mai în spate, nişte cucoane îl căinează:  o fi avînd, săracul, o boleşniţă ruşinoasă, ceva; poate l-a  părăsit nevasta, tu; hii, şi-o fi pierdut averea la blestematele astea de păcănele…
Nişte băieţi bine mustiţi rîd de se strică: ăsta precis a fumat ceva! Care fumat, bă, a tras pe nări, îţi spun io! Domnu, vrem şi noi! Cînd se mai domoli zarva, un bătrînel uscăţiv şi ponosit oftă şi rosti ca pentru sine, în liniştea care se lăsase în cabină: domnul aista are multă minte, dar nu-i tătă bună!