A primit atribuțiile tehnice din Primăria Brașov. Adică, partea cea mai grea. Cea mai dătătoare de dureri de cap. Sebastian Rusu nu se teme însă, pentru că are de partea lui experiența - și publică și din zona privată - și o echipă cu care se mândrește și pe care se bazează. Și da, în echipa lui este și fostul primar Barabas, unul dintre cei mai buni oameni din zona tehnică ai Primăriei Brașov, iar din echipa de consilieri liberali nu lipsește fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, cel care are pe umeri peste 30000 de voturi ale brașovenilor în campania electorală.

 

Cum e relația cu USR-Plus, dacă PNL e în minus cu un consilier? E foarte bună, pentru că șeful liberalilor din municipiul Brașov face echipă excelentă cu Allen Coliban și cu Flavia Boghiu. Și apoi... “ un liberal face cât doi”, plusează Sebi Rusu, cu riscul de a-și întărâta aliații. Pe lista lui de sarcini- care nu încape într-o emisiune TV!- găsim cam așa:


Întâi, A-B-C-ul lui Ghise, devenit azi A-L-C ( asfalt, leduri, curățenie), pentru că administrația Scripcaru a înlocuit becurile cu leduri. Și a îngropat cablurile. Brașovul este astăzi mult mai curat, iar dacă cineva își poate imagina că o firmă privată și-ar sabota propriul contract și supravietuirea, nu știe bussines.


Direcția Tehnică din primăria Brașov, care până de curând nu a avut director. Așa că Sebi Rusu i-a ținut locul.


Serviciul de Termoficare și Poliția Locală. Care e adevărul, legat de eficiența și utilitatea acesteia din urmă? Surpriză! Auditul arată că avem mai puțini polițiști locali ca in alte municipii și mai puțini decât ar fi nevoie - deci Poliția Locală este subdimensionată! - și că acum, la vreme de pandemie, fiind subordonată Poliției Naționale, a desfășurat cu succes sarcinile încredințate. Cum e cu eficiența ei? Cu reorganizarea? Aici viceprimarul Rusu spune că își va folosi experiența personală în domeniul resurselor umane și da, va face ordine.


Parcările din Brașov. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Ce se mai poate face cu mult hulitul contract moștenit?


Deszăpezirea din municipiu și pârtiile din Poiana Brașov. Străzile curate și pârtiile amenajate. Iar Poiana Brașov încearcă să recupereze, în pandemie, terenul pierdut în turism.


Grădina Zoologică și Serviciul Salvamont.


Sunt multe de făcut și desfăcut, dar ele “nu se fac pe Facebook”, acolo unde fiecare brașovean e convins că ar face administrație mai bine decât cei cărora li s-a încredințat mandatul, mai spune Sebastian Rusu. Un mandat care trebuie să ducă la bun sfârșit proiectele începute de administrația liberală 2016-2020: Spitalul Regional, Sala Polivalentă, Parcul Rulmentul, Calea Verde.


Doar așa vor înceta “vocile supărate de pe Facebook”. Și poate... nici nu trebuie să înceteze! Au si ele rostul și rațiunea lor!


Emisiunea aici: