Lângă poarta de ieşire din Cetatea Braşovului, cea din capătul Străzii Porţii ( azi Republicii, lângă  Modarom) se afla un lac în  care legenda spune că vrăjitoarele din Evul mediu sau femeile bănuite a fi vrăjitoare erau supuse ordaliilor (apelului la judecata divină). Femeile erau aruncate în apă cu greutăţi legate de picioare şi mulţimea aştepta să vadă dacă se înecau sau nu. Exista mentalitatea că  vrăjitoarele, fiind servitoarele Satanei, nu se pot înneca. Prin urmare, femeile care erau vrăjitoare ar fi supravieţuit acestui supliciu. Cu toate acestea, nu există nici o atestare a vreunei femei care să fi supravieţuit. Vrăjitoarele care s-ar fi menţinut deasupra apei ar fi fost  arse pe rug. Se mai spune că  dacă tinerele nemăritate vedeau atunci vreo vrăjitoare pe apa lacului aveau ghinion tot anul. De aceea, locul era ocolit, în special noaptea, după oră douăsprezece, când nu aveai voie să înnoptezi sau să fii în preajma Lacului Vrăjitoarelor. Legenda arată că în cazul în care tinerele nu ţineau cont de aceste reguli, ele înnebuneau sau ajungeau uşuratice. Lacul a fost asanat la începutul secolului  al XIX-lea şi astăzi pe locul unde se afla trece bulevardul Eroilor.