În perioada interbelică, Braşovul era un oraş vesel. Oamenii îşi permiteau destul de des să meargă la o cârciumă sau la o terasă pentru a mânca sau a bea ceva. Centrul vechi  era  plin de localuri de lux, dar şi de tot felul de  cârciumioare, care avea, fiecare, clienţi fideli. Se mânca şi se bea pe săturate, fără a sărăci. Nu lipseau, în cartierele marginaşe, aşa zisele bombe, unde muncitorii  îşi înecau amarul în alcool.
Patronii de localuri o duceau bine, dacă e să ne luăm după o  statistică- în  1920,  la  Braşov, exista o  crâşmă la  200 de locuitori. La cârciumă, se  făcea politică, se aflau "ultimele ştiri" , se încheiau afaceri sau se  încingea câte o partidă de cărţi . Era un fel de club al bărbaţilor, care se relaxau la  o friptură şi la un pahar cu vin sau…mai multe. În presa vremii, apăreau anunţuri mari care vesteau deschiderea vreunui local sau în care patronii îşi îmbiau potenţialii clienţi cu tot felul de atracţii gastronomice.
* Coroana, local de lux
Pe strada Republicii,  se afla unul din cele mai vechi localuri de lux din oraş. Restaurantul Coroana a fost inaugurat în anul 1910. Până la apariţia restaurantului ARO, în 1939, Coroana era considerat de mulţi cel mai select din oraş. Şi pentru că  erau mulţumiţi de cum şi cu ce au fost serviţi, clienţii lăsau şi un bacciş, care mergea până la 10 la sută din nota de plată. În perioada comunistă, Coroana a fost rebotezat în  Postăvarul, pentru că vechea denumire aducea aminte de monarhie. După 1990, şi-a reluat prima denumire. În Piaţa Sfatului, unde se află acum Restaurantul Chinezesc, era pe vremuri un loc select de întâlnire a elitei Braşovului, restaurantul Luther. Era localul pe care-l frecventau intelectualii -medici, profesori şi, în special, avocaţi. Patronul restaurantului Luther era renumitul comerciant Ioan Moşoiu, care era considerat un adevărat fiu al Braşovului, datorită donaţiilor pe care le făcea, în special pentru liceul Şaguna.
* La Aro, vinuri de la „ mama lor”
În 1939, crème de la crème în materie de restaurante a devenit Aro, care făcea parte din complexul hotelier Aro, proiectat de către arhitectul Horia Creangă, nepotul îndrăgitului povestitor din Humuleşti. Restaurantul Aro a devenit un simbol al gastronomiei şi al divertismentului de înaltă clasă. Seara, cânta orchestra condusă de Jean Sibiceanu. Profesorul braşovean Dimitrie Cazacu îşi aduce aminte cât de bine se prepara peştele la Aro, dar nu uită nici azi de ghiveciurile, musacalele sau tocăniţele de aici. Inspiraţia culinară venea de la celebrul Capşa din Bucureşti. Dată fiind calitatea serviciilor, şi preţurile erau pe măsură, dar totuşi, nu de speriat.  Un profesor, de exemplu, nu-şi permitea să mănânce în fiecare zi la celebrul Aro, dar în ocaziile în care o făcea, nu sărăcea. Vinul pentru clienţi venea direct din pivniţa hotelului, care îşi ademenea muşterii cu anunţuri în ziare: „Pivniţele Aro care primeau vinuri de la,,, mama lor,, aveau deviza :,Pentru sănătatea şi economia dumneavoastră , încercaţi vinurile noastre!,,
Şi Casa Sfatului adăpostea odinioară, în pivniţă, o vinotecă extrem de apreciată. Modelul a fost preluat din Austria, unde erau vestite aceste Rathauskeller. Vara, în subsol era întuneric şi răcoare, iar aburii vinului pluteau în aer. Mai greu le era clienţilor  când  ieşeau la lumină şi căldură. Pământul începea să se învârtă cu cei care au uitat măsura.
* Tuzlama regală, la Ursu
Lângă Aro,  pe colţ cu actuala stradă Mureşenilor ( în superbul palat Czell) se afla un alt local căutat- Ursu. Era  un restaurant elegant, care avea însă şi o braserie, unde era deschis de la 5-6 dimineaţa. Cheflii de la alte cârciumi care închideau în zori  veneau cu sufletul la gură la Ursu, pentru a se drege cu  ciorbă de potroace. De la  ora 7,  era gata şi ciorba de burtă, iar pe la 8  se puteau ghiftui cu celebra tuzlama regală-bucăţi fragede de burtă în sos  cu smântână şi usturoi. Profesorul Dimitrie Cazacu şi-l aminteşte  pe patronul de la Ursu, Nicu Cătănoiu, ca fiind un om jovial ce vorbea cu toţi clienţii, trecea pe la  masa fiecăruia şi lăuda meniul zilei. Nu ezita să ciocnească  un pahar cu vin cu vreun muşteriu fidel.Peste drum, la parterul clădirii de azi a  Rectoratului era un alt local de prestigiu- Transilvania. Aici îşi organizau nunţile românii. Clădirea (ridicată în 1902 ) care azi găzduieşte Muzeul de artă a aparţinut Asociaţiei meseriaşilor germani. Şi cum, după o întâlnire a meseriaşilor, era binevenit un chef, la parter era un restaurant vestit pentru concursurile de băut bere. Uneori, se chema ambulanţa pentru a duce la spital un concurent care  se „delecta” cu atâta bere, încât nu mai putea să se mişte.
* Flechii de la Gaura Dulce
În  spatele restaurantului Cerbul Carpatin, din Piaţa Sfatului, se afla celebra Gaura Dulce. Odinioară, la acest birt se servea o specialitate a Braşovului- flechii. Cele mai frumoase bucăţi de carne din măcelărie erau cumpărate dimineaţa, de birtaş. Grătarele sfârâiau non-stop la Gaura Dulce. Carnea friptă se aducea pe un fund mare de lemn, numit cârpător, iar chelneriţa o tăia cu mare iuţeală în formă de tăieţei, peste care se presărau sare şi piper, dând naştere la delicioşii flechi. Delicioasele flechii se stropeau din belşug cu vin cu  borviz, adică apă minerală, în limba maghiară.  Circula prin oraş şi o glumă pe seama acestui local. Când cineva întreba unde  este Gaura Dulce, i se răspundea s-o caute în fundul Cerbului.Dacă voiai să te distrezi până în miez de noapte într-un bar , animatoarele te ţineau treaz cu dansuri speciale, fetele dându-şi chiar şi poza la ziar. Pe lângă diverse restaurante se ştia că funcţionau case de toleranţă, prostituţia fiind legală  până la venirea comuniştilor.
* La Mielul alb, chefuri electorale
Pe strada Lungă, era deschis localul Mielul Alb, iar câteva case mai jos era Gambrinus, ce funcţiona în clădirea unde este actualul sediu al Partidului Democrat Liberal. Cărturarul braşovean Sextil Puşcariu îşi aminteşte că la Gambrinus erau vestite cotletele de porc sau vacă, servite pe farfurii de lemn. Mielul Alb nu a fost niciodată un local pretenţios. Denumirea cârciumii venea de la un miel alb, sculptat pe frontispiciul clădirii ridicate în 1909. Se spune că aici se adunau, pe vremuri, liberalii. În campania electorală, simpatizanţii partidului erau cinstiţi la Mielul Alb. Restaurantul şi-a păstrat denumirea şi în comunism, însă calitatea acestuia a scăzut, ajungând o bombă, iar în cele din urmă s-a închis. Restraurantul Gării din Braşov îşi anunţa clienţii , în 1939, că între două trenuri merită să  încerce bucatele de aici: „Bufetul extraordinar de bogat cu variate răcituri, pescărie, trufandale şi comestibile fine, pentru toate pungile. Şuncă fiartă de Praga, salam de Sibiu, frankfurter, caşcalvale  de penteleu. Toate turneele artistice, excursiunile şcolare şi domnii voiajori comerciali, la consumaţie şi mese au rabat mare. Trenurile au opriri suficiente pentru masă.”
* Catering de la fabrica de avioane
Şi în perioada interbelelică exista  serviciul de catering, adică livrarea de mâncarea gătită, acasă sau la diverse evenimente. Iată cum îşi făcea reclamă  cantina fabricii de avioane: ,,Ocazie minunată pentru elita Braşovului de a aranja ospăţuri şi banchete selecte cu prilejul sărbătorilor aniversare, onomasticilor, etc. Cantina fabricii de avioane din Braşov trimite la domiciliu atât preparate executate de bucătari specializaţi în Franţa, cât şi inventarul necesar şi oameni de serviciu”. Cărturarul braşovean Sextil Puşcariu scria în  „Braşovul de altădată” despre obiceiurile casei, atunci când se mergea la cârciumă:
* Lăutarii cântau în birturi cu vin bun  şi în grădini cu copaci umbroşi.Ţiganii ştiau ce cântări îi plac fiecăruia dintre noi. Conducătorul tarafului pleca capul pe vioară, se apropia de tine şi, fără să ceri, îţi cânta la ureche cântecul favorit.
* De obicei, vinul se bea cu borviz, de Borsec, de Vâlcele sau din alt izvor din Carpaţii estici. Jumătate şi jumătate. Dacă lăsai acest amestec mai multă vreme în pahar, se înnegrea. De aceea, el se servea în pahare mici, pe care le goleai dintr-odata.Vinul greu şi vechi din Ardeal era numai de desert.
* La bodega Eremias se găseau vinuri bune înfundate şi avea, a doua zi, murăturile  şi sărăturile cu care te puteai drege, castraveţi, scrumbii, sardele şi alte pescării, care la rândul lor cereau băutură, ca să stingi focul intern.
* Berea se bea mai mult ziua. Toţi ţineau  ca gulerul să fie întreg , semn că berea nu era stătută. Şi temperatura berii trebuia sa fie potrivită. Unii suflau în spuma albă şi groasă, ca să o  dea la o parte şi să nu-şi umple mustăţile cu ea. Alţii ştergeau paharul unde puneau buzele, iar alţii beau de lângă toartă , unde ştiau că nu se obişnuieşte să se pună gura.
Elena Cristian