Șcheiul este un vechi cartier al Brașovului cu arhitectură pitorească și cu specific rural, cu străzi înguste împrăștiate de-a lungul văilor ce-l înconjoară. Șcheiul este binecunoscut în mentalul colectiv al brașovenilor ca fiind cartierul românesc al Brașovului Vechi, cartier ce reunește vechi centre de românism la poarta Ardealului: Biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae (datată din 1292) și Prima Școală Românească, aflată în curtea Bisericii Sfântul Nicolae (datată 1495).
Dar, toponimia locului, câteva obiceiuri rămase și numele de familie ale unor șcheieni indică un caracter bulgar al cartierului. Denumirea germană a Șcheiului este Belgerei, iar cea maghiară este Bolgárszeg, în traducere ,,bulgărimea, satul bulgar”. În româna veche, ,,șchei” însemna atât defileu, cât și denumirea slavilor, mai ales a bulgarilor. Numele șcheilor a fost păstrat atât în denumirea unor localități colonizate cu bulgari, în toponime („Dealu Schiaului”, lângă Rășinari), localități: Șcheia – Suceava, Șcheia (astăzi Alexandru Ioan Cuza) – Iași, Șcheia – Iași, hidronime (Râul Schiau, afluent al Argeșului), cât și în unele nume de familie precum SchiauȘchiau etc. Toponime se găsesc în toate provinciile, în județele Roman, Vaslui, Buzău, Prahova, Argeș și Dâmbovița.
Istoricul Dimitrie Onciul, în 1899, citează pe Miklosich din Die Sprache “der Bulgaren in Siebenburgen. Denkschriften der Akademie der Wissenschaften, Vienna, 1855:
„În ducatul româno-bulgar din Ardeal, cucerit de Ștefan cel Sfânt, cronicele ungurești arată ca locuitorii și pe Șchiai (Sclavi = Slavi). Încă până astăzi, o suburbia a Brașovului se numește Șchei, Aceștia sunt vechii Sloveni, respândiți peste tot teritoriul Daciei; sub stăpânirea bulgară, ei au fost numiți și Bulgari, ca și Slovenii din Bulgaria. Un rest din această populațiune sloveană s’a păstrat în Ardeal, cu numele de Bulgari încă până în seculul, trecut. Românii le-au păstrat vechiul nume din timpul anterior stăpânirii bulgare, numindu-i Șchiai sau Șchei (derivat conform foneticei române din Sclavi).”
și specifică în continuare:
„Cum pe sine, așa și pe conlocuitorii lor slavi, românii nu-i considera ca bulgari, cum numea străinii și pe unii și pe alții în urma stăpânirii bulgare. Acești slavi au dispărut apoi, fiind mai ales românisați, lăsându-ne însă numeroase slavisme în limbă și în nomenclatura topografică a terilor noastre.”
Conform copiei manuscrisului lui Radu Tempea, publicat în anul 1899 sub titlul Istoria besérecei Șchéilor Brașovului (reeditată de Octavian Șchiau și Livia Bot în 1969), venirea bulgarilor în suburbia Brașovului datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea: „Anul 1392 au vinit Bolgarii într-acesta loc, care să zice Bolgarsec.”
Există alte surse care sugerează ideea că primii bulgari au venit să lucreze ca salahori la ridicarea Bisericii Negre în jurul anului 1334, dar Sextil Pușcariu afirmă categoric că românii existau acolo mai înainte. Referințe documentare despre Strada Bulgarilor s-au regăsit într-un Registru de impozite al cartierului Corpus, care cuprinde și locuitorii de pe strada Belgerey (1481), precum și într-o scurtă descriere a clădirilor părții superioare a orașului, așa numitul Belgerey, din „Collectaneea la istoria Brașovului”, adunate din diferite documente de Thomas Tartler, în anul 1741.  Pe lângă aceasta, mai există numeroase manuscrise bulgareşti (3 din secolul al XIV-lea, 8 din secolul al XV-lea, 13 din secolul al XVI-lea – după cum dovedeşte catalogul de carte veche din arhiva istorică a muzeului din Şchei.
,,Junii Brașovului” – sărbătoare bulgărească precreștină
Junii Brașovului este sărbătoarea cea mai mare a orașului, de ani buni fiind contopită cu Zilele Brașovului. În fiecare an, în Șcheii Brașovului, în prima duminică de după Paștele Ortodox — a Tomii, junii coboară călare în cetate, trec pe la vătaf, armaș mare și armaș mic (serje), după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piața Prundului (azi Unirii) din fața Bisericii Sfântul Nicolae, unde se înconjoară statuia eroului necunoscut, nu înainte ca preotul paroh sa le sfințească steagurile printr-o scurtă slujba.
Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită și devenită tradițională: mai întâi Junii Tineri, urmați de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanți, Brașovecheni, Roșiori și Albiori.
Asta se întâmplă astăzi. Cronicarul sas Julius Teutsch (1867-1936) spunea despre juni: „Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi… iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin”. Se spune chiar că bulgarii, fiind mai gălăgioși din fire, li s-a dat drept de ședere în afara zidurilor orașului. O singură zi pe an aveau voie să intre tinerii (junii) în cetate, când se găteau frumos și sperau că vor fermeca săsoaicele și vor putea rămâne definitiv în oraș.
Ce-i drept, dacă ne uităm la rangul junilor, denumirile rezonează cu soldații români din Războiul de Independență, cea mai veche atestare a clasificării lor fiind din 1931, care grupează 7 organizații ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înființat este cel din 1924 grupul Junilor Brașovecheni, format numai din bărbați căsătoriți.
Argumente pro-românești cu privire la originea Șcheiului
Pe de altă parte, părintele profesor Vasile Oltean, (Director al muzeului Prima Scoala Romaneasca, cu munca de cercetare de mai mult de 30 de ani in istoria si cultura locala) in lucrarea sa Junii Braşoveni şi troiţele lor din Şcheii Braşovului a scris despre origiea Scheii Brasovului
“…..Si totuşi, în ciuda acestor realităţi, unii istorici şi cercetători neavizaţi şi străini de realităţile istorice româneşti, continuă să publice studii prin care invocă originea bulgară a românilor din Şchei, folosind interpretarea greşită a cronicii popei Vasile, nepăstrată decât în interpolări şi copieri în cronicile germane de la Braşov sau în cronica protopopului Radu Tempea II, deschizându-se cu fraza: “În anul de la zidirea lumii 6900, de la Hristos 1392, au venit bolgarii în acest loc”. Ori, nu s-a remarcat un adevăr: cronica este o istorie a familiei protopopului Vasile, al cărei prim descendent era popa Patru cel Bătrân (1484), deci nicidecum o cronică a Şcheiului, iar prima frază este o evidentă epenteză impusă intenţionat de autorităţile braşovene, ulterior scrierii cronicii, în scopul lipsirii locuitorilor din Şchei de drepturile lor istorice. Şi – după afirmaţia cronicilor germane – erau bulgari aduşi să construiască Biserica Neagră, deşi – după cum se ştie – bulgarii n-ar fi construit o biserică gotică, ci cel mult una bizantină şi pe de altă parte, saşii îşi puteau găsi cu uşurinţă braţe de muncă în zonă, fără a fi nevoie să apeleze la persoane atât de îndepărtate. Pornind de la aceste supoziţii, autorităţile locale au numit Şcheiul “Bolgarsek” sau “Belgerai”, iar românii din Şchei “bulgarus”, în acelaşi timp în care Poarta Şcheiului era numită “Walachisches Tor”(Poarta românească), strada principală “Walachiches Burgasse”, iar uneori Şcheiului i se zicea “Walachische Vorstadt”, timp în care domnii de peste munţi şi autorităţile româneşti nu foloseau decât numirea de “Şchei”, cum apare şi în hrisovul de danie al lui Aron Vodă al Moldovei de la anul 1595. Diaconul Coresi, tipărind cărţile în Şcheii Braşovului, menţionează în Cazania a doua (“Evanghelia cu învăţătura”) din 1580/81 “să fie de ajutor cu aceasta popilor valahi” şi nu bulgari, în timp ce judele braşovean Johanes Benkner dăruieşte Catehismul de la 1559 valahilor “bei der Stadt” şi nu bulgarilor, până şi pentru limba slavă, în Şchei se folosea în documentele vechi “limba sârbă” şi nu bulgară.
Concluzii
A fost Scheiul cartier românesc sau bulgăresc? Nici nu mai contează. Cert e că ceva populație slavă a existat aici până aproape de zilele noastre. Cateva nume de familie (cum ar fi Chicomban) atestă originea lor bulgară. Etnia bulgară e aproape de extincție în România. Mai există câteva sate compacte prin Dobrogea și prin Muntenia (Băleni – Dâmbovița) în care bulgarii sunt încă majoritari și se ocupă cu zarzavaturile. Grosul etnicilor bulgari a plecat odată cu schimbul de populație care a avut loc în 1940 între România și Bulgaria, după ce aceștia au redobândit Cadrilaterul.
Surse: wikipediacamecocoon.blogspot.robzb.ro