Sari la conținut

1300 de oameni şi-au dorit să fie voluntari la FOTE

-1300-de-oameni-siau-dorit-sa-fie-voluntari-la-fote

1300 de persoane s-au înscris pentru cele 400 de locuri de voluntari în cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE).
'Spre uimirea generală pot să vă spun că voluntarii au profesii din cele mai diverse sfere de activitate, de la studenţi până la patroni de firme, oameni implicaţi în toate sferele vieţii noastre economico-sociale. Au venit cu mare drag pentru a ajuta la buna desfăşurare a manifestării. Au fost 1.300 de aplicanţi pe site, dar au fost mii de persoane care au dorit să fie voluntari. Din cei 1.300, noi am ales 400 de persoane pentru competiţie. Ei vor acţiona în toate departamentele Comitetului de organizare, în bazele sportive, în departamentele comitetelor olimpice naţionale, în satul olimpic, în gară, aeroport şi peste tot unde se desfăşoară festivalul. O să-i vedem, sunt în prima linie', a declarat  Răzvan Enoiu, managerul Compartimentului de voluntari din cadrul Comitetului de organizare FOTE, citat de agerpres.ro. O condiţie esenţială pentru a fi acceptat ca voluntar a fost cunoaşterea foarte bine a unei limbi străine.

Voluntarii au un echipament specific, ţinuta fiind adoptată de Comitetul de organizare. Este vorba despre costume albastre cu piepţii verzi şi pantaloni albastru.De asemenea, pe pieptul lor există logoul competiţiei şi anume acel fulg de nea care se topeşte în culorile olimpice.

Comentarii

Ultimă oră