Sari la conținut

Brașovenii vor plăti impozit și pe terenul de sub case și blocuri

-brasovenii-vor-plati-impozit-si-pe-terenul-de-sub-case-si-blocuri

Populaţia va fi obligată să achite impozit şi pentru terenul ocupat de construcţiile pe care le deţine, inclusiv locuinţe, Guvernul precizând, în proiectul Codului Fiscal aprobat miercuri, că introducerea noului impozit va avea un impact asupra veniturilor persoanelor fizice, scrie bizbrasov.ro.

Impozitarea terenurilor pe care sunt construite clădiri a fost avută în vedere de Guvernul Boc, dar nu a mai fost aplicată, fiind însă introdusă acum de actualul Executiv prin proiectul noului Cod Fiscal. „O altă măsură care va avea impact asupra veniturilor persoanelor fizice este eliminarea scutirii pentru terenul de sub construcţii”, arată Guvernul în nota de fundamentare a proiectului, la capitolul privind taxele şi impozitele locale.
    Actualul Cod Fiscal stabileşte că impozitul pe teren nu trebuie datorat pentru terenul aferent unei clădiri şi pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire. În martie 2010, Guvernul Boc a redactat un proiect de modificare a Codului Fiscal care elimina scutirea de impozit pe terenurile acoperite de clădiri. Proiectul nu a mai fost aprobat. Primăria ar putea majora taxele și impozitele locale cu până la 50% Guvernul a decis abia la începutul acestei săptămâni să nu mai majoreze valorile impozabile aferente taxelor şi impozitelor locale, comparativ cu proiectul Codului Fiscal din luna februarie, cu argumentul că primarii vor fi lăsaţi să crească aceste taxe cu până la 50%, faţă de doar 20% în prezent.

Comentarii

Ultimă oră