Există unele scrieri care invocă originea bulgară a locuitorilor din cartierul Schei. Nu sunt însă documente concrete care să arate acest lucru, declară directorul Arhivelor naţionale Braşov. Bogdan Popovici (foto) spune că dovezi clare ale legăturilor Braşovului cu Bulgaria apar începând cu secolul XVIII, şi privesc schimburile comerciale între braşoveni şi cei de la sud de Dunăre.
O parte din istoria Bulgariei, în documentele Arhivelor braşovene. Acestea au fost prezentate unei delegaţii a arhivelor naţionale din Bulgaria. Şefii acestei instituţii au fost încântaţi să afle că în arhivele braşovene se află aproape 12 km de documente, cel mai vechi datând din 1353. Ţara vecină deţine în arhive doar o treime din cât avem noi la Braşov şi cel mai vechi act este din 1890. Înscrisuri oficiale ale legăturilor bulgarilor cu Braşovul sunt datate începând cu veacul al XVIII- lea. „În secolul 18 o dată cu apariția companiilor orientale de comerț desigur au venit și o serie de negustori bulgari, greci și așa mai departe. Deci din secolul XIX știm clar că era vorba despre bulgari”, ne-a spus Bogdan Florin Popovici, director Arhive Naţionale Braşov.
Nu sunt dovezi clare
Oaspeţii bulgari au putut vedea documente despre acte de comerţ, despre cercetarea făcută în arhivele noastre de către un savant bulgar sau mărturii ale refugierii la Braşov a unor locuitorii din Cadrilater în al doilea război mondial. Despre bulgari în Schei în perioade mai îndepărtate nu sunt dovezi foarte clare. „Că locuitori de acolo erau bulgari cu adevărat sau erau locuitori de la sudul Dunării și poate din acest motiv să fi fost numiți bulgari iarăși este o presupunere, nu știm cu certitudine. Este mai presus de orice îndoială faptul că burgul de sus al Brașovului s-a numit o bună bucată de timp Colțul Bulgarilor, de asemenea documentele contemporane ne arată că există o stradă a bulgarilor”, a mai spus Bogdan Florin Popovici.
Bulgarii, meșteri la Biserica Neagră?
Sunt scrieri care vorbesc despre aducerea unor meşteri bulgari pentru ridicarea Bisericii Negre. „Sunt de asemenea legende că în 1390 la sfârșitul secolului XIV au participat chipurile și locuitori din Bulgaria. O dovadă concretă de identitate, un certificat de naționalitate cum că erau bulgari acolo după cunoștința noastră nu există”, ne-a mai spus director Arhive Naţionale Braşov.
Trâgând o concluzie din studiul făcut de specialiştii arhivelor braşovene se poate spune aşa - avem nişte bulgari la Braşov în evul mediu despre care nu se ştie sigur că au fost bulgari şi există bulgari în oraşul nostru începând cu secolul XVIII despre care ştim sigur că au fost bulgari.