Joi,  27 martie, la ora 14.00, la Galeria de Artă M8 sunteți invitați la vernisajul expoziției olimpicilor. Expoziția va prezenta o selecție din lucrările realizate de elevii brașoveni participanți la Olimpiada de Arte din acest an, iar publicul poate admira compozițiile, studiile realizate cu această ocazie.  La vernisaj  inspectoarea de specialitate prof. Țucanu Daniela va înmâna diplomele câștigătorilor și va desemna lista cu numele celor 14 candidați care vor reprezenta Brașovul la Olimpiada Națională de Arte ce va fi organizată în perioada 7-11.04 la Slatina, județul Olt. Gazda evenimentului va fi Galeria de Artă M8 de pe str. Mureșenilor nr.8, iar expoziția va fi deschisă timp de două săptămâni, de miercuri pana sambata, între orele 13 – 18. lntrarea este liberă.
În perioada 13 – 14 martie 2014 a avut loc etapa județeană  Olimpiadei de Arte Vizuale, Arhitectura și Istoria artelor. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Județean Brașov și s-a desfășurat în atelierele de specialitate ale Liceul de Arte Plastice ,, Hans Mattis Teutsch ” din Brașov instituții participante fiind, Colegiul Tehnic Mircea Cristea Brașov și Liceul de Arte Plastice “ Hans Mattis Teutsch” – Brașov.
La etapa județeană au participat în total 32 de elevi din clasele XI-XII selectați din secțiile existente, grafică, ceramică, artă monumentală, arhitectură, arte ambientale , design și istoria artelor.