În perioada 26-28 octombrie 2018, perform(d)ance – Zilele Dansului Contemporan activează scena braşoveană!

   Cea de-a doua ediţie a perform(d)ance - Zilele Dansului Contemporan are loc în perioada 26-28 octombrie 2018 la Brașov ( la Centrul Cultural Reduta), ocazie pentru pasionaţi să se delecteze, iar pentru publicul larg să se familiarizeze cu o formă de artă care ocupă un loc tot mai apreciat în artele performative peste tot în lume.

 Dansatorii îşi folosesc corpul pentru a transmite mesaje puternice. Dar limbajul corporal nu este singurul folosit. În spectacole apar: discursul vorbit, muzica şi arta multimedia. De aceea, evenimentul se numeşte perform(d)ance: dansul contemporan devine performance, adică un spectacol total care transmite prin toate mijloacele.

  Pe scena Centrului Cultural Reduta, iubitorii dansului vor avea ocazia să vadă trei spectacole vibrante şi o expoziţie de fotografie.

    În acest an, spectacolele propuse sunt „Heterocromia”, „Nu toţi sunt eroi” şi „Leviah”, cel din urmă, adus din Germania.

  Reprezentaiile din acest an (din Bucureşti, Cluj şi Germania), explorează identitatea umană cu faţetele sale de putere şi vulnerabilitate, care face faţă istoriei, presiunilor sociale şi sentimentelor.
   
 „Heterocromia” este un spectacol dinamic și emoțional, susținut de elemente multimedia.

  Autoarele spun despre „Nu toți sunt eroi” că este un spectacol care se articulează prin tensiune şi dialog cu bunicii dispăruţi, unul evreu și celălalt legionar, în care se întretaie interpretările cele mai personale cu imagini marcante din inconştientul colectiv.

   În program este prezent și un spectacol din Germania, „Leviah”, care discută despre efectul proceselor politice asupra psihicului individului.

 „Vă invităm la perform(d)ance – Zilele dansului contemporan la Braşov pentru a vedea mai mult decât dans contemporan sau coregrafie, poveşti de viaţă pe scenă cu care orice se poate conecta”, a spus Alina Floroi, PR eveniment.

  Noutatea acestui an este un spectacol local - „Migdalii înfloriţi”. Anamaria Guguian va activa publicul în cadrul unui performance dansant la Visssual.

    Anul acesta, perform(d)ance salută eforturile unor artiste braşovene. Orsolya Balint va prezenta o expoziţie de fotografie de dans contemporan.

   „Coregrafa Anamaria Guguian cu echipa ei de dansatori amatori şi fotografia Orsolya Balint sunt modul nostru de a prezenta ce se întâmplă la nivel local pe scena dansului contemporan. Nouă este şi tema festivalului care ţine cont de fragilitatea şi sensibilităţile spiritului uman”, a precizat Roxana Florescu, director al Centrului Cultural German Braşov.

 Cei interesaţi să aprofundeze dansul contemporan prin practică sunt invitaţi la workshopul Cristinei Lilienfeld, derivat din spectacolul „Nu toţi sunt eroi”.

  Proiectul este organizat de Centrul Cultural German Braşov, în parteneriat cu Institutul Goethe, Centrul Cultural Reduta, Vissual. Bugetul declarat este de 90.000 lei, din care aproximativ 71.000 lei sunt contribuţia Primăriei Braşov.

    Accesul la fiecare spectacol se face pe bază de bilet, costul unuia fiind de 20 de lei.

 Biletele sunt disponibile online la adresa https://goo.gl/4YvYCm sau la fața locului în seara evenimentului.

.............................................................................................................................


Program Perform(d)ance - Zilele dansului contemporan la Brașov (26 - 28 octombrie 2018), Centrul Cultural Reduta:

   26 octombrie 2018 „Nu toți sunt eroi”- perform(d)ance

Cristina Lilienfeld, Smaranda Găbudeanu
PETEC

   27 octombrie 2018 „Leviah” - perform(d)ance

Reut Shemesh
Germania
Spectacol nerecomandat minorilor

   28 octombrie 2018 „Heterocromia” - perform(d)ance

Oana Mureșan, Cătălin Mardale
Fabrica de pensule, CNDB

   27 octombrie 2018

Workshop „Nu toți sunt eroi” - perform(d)ance cu Cristina Lilienfeld și Smaranda Găbudeanu
Centrul Cultural Reduta

27 octombrie 2018 ora 21.00

Performance-party „Migdalii înfloriți” - perform(d)ance cu Anamaria Guguian
After-party cu DJ Alexander Silvermountain
Visssual
Acces liber

   22 octombrie 2018 - 29 octombrie 2018

Expoziție foto Orsolya Bálint - perform(d)ance

 Perform(d)ance - Zilele dansului contemporan la Brașov este un proiect cultural co-finanțat din bugetul Municipiului Brașov.

   Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German Braşov, Deutsches Kulturzentrum Kronstadt, în parteneriat cu Centrul-Cultural Reduta și Visssual.