Sari la conținut

Rudele angajaţilor din compania de stat Hidroelectrica nu-şi fac griji că nu vor putea găsi de muncă. La un concurs de angajare, au prioritate rudele de gradul unu ale salariaţilor Hidroelectrica - soţ, soţie, copii. Culmea este că această menţiune e prevăzută oficial în contractul colectiv de muncă,  din care cităm: "În cazul în care pentru ocuparea unui loc de muncă vor fi mai mulţi candidaţi cu rezultate sensibil egale, la concurs se va ţine cont de următoarea ordine de preferinţă: candidaţii sunt membrii familiilor salariaţilor Hidroelectrica (soţ, soţie, copii)". Pentru şeful sindicatului Hidroelectrica, paragraful citat din contractul colectiv de muncă nu este ceva ilegal:  "De ce să nu fie legală?   Şi oricum asta e contractul moştenit de Hidroelectrica de la nivelul de ramură. E de vreo 20 de ani. Cred că şi în petrol şi gaze e acelaşi tip de contract", a precizat liderul de sindicat.

Comentarii

Ultimă oră