Sari la conținut

Guvernul a finalizat la sfârşitul anului 2010 Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea OUG 50/2008, prin care se majorează taxa de poluare de la 1 ianuarie 2011 şi este introdusă şi pentru motoarele de tip Euro 5. O altă noutate este faptul că taxa de poluare pentru autovehicule va fi plătită şi în cazul reintroducerii unei maşini în parcul auto naţional, în cazul în care la momentul scoaterii sale din parcul naţional, ultimul proprietar a primit valoarea reziduală a taxei. Potrivit modificărilor, posesorii de autovehicule Euro 5 vor fi obligaţi să plătească o taxă auto cuprinsă între 40 şi 1,867 de euro, în funcţie de anul fabricaţiei, emisiile de dioxid de carbon şi capacitatea cilindrică. Totodată, pentru o maşină dotată cu motor Euro 4 cu capacitatea cilindrică de 2.000 de mc şi o vechime de cinci ani, taxa va sări anul acesta de la 832 de euro la 2.152 de euro. Pentru un autoturism Euro 3, de 12 ani vechime şi o capacitate cilindrică de 2000 centrimetri cubi taxa auto creşte de la 811 de euro la 1.787 de euro, iar pentru o maşină Euro 2, cu o vechime de 10 ani, şi capacitate cilindrică de 3200 centrimetri cubi, proprietarul va scoate din buzunar pentru taxa de poluare, 19.584 de euro, de la 17.408 euro în 2010.

Comentarii

Ultimă oră