Sari la conținut
-profit-cu-analizele-copiilor-

Laboratoarele de analize medicale au avut  mare căutare în aceste zile. Părinţii care duc copiii la grădiniţă şi la şcoală au fost nevoiţi să plătescă şi până la 80 de lei pentru un set de analize. Dacă laboratoarele au contract cu CAS, o parte din preţ ar putea fi decontat, dacă se emite un bilet de trimitere de medicul de familie. Însă ,de obicei, în primele zile ale lunii, fondurile se epuizează. Pentru intrarea în colectivitate, cele mai frecvente investigaţii solicitate sunt exudatul faringian, examenul coproparazitologic şi, în unele cazuri, coprocultura.

„Am plătit 45 de lei pe toate. Însă a fost un set de analize, special pentru grădiniţă. Altfel cred că ar fi costat mai mult”, a declarat  o mămică, al cărei copil va merge la grădiniţă. Acelaşi  preţ  îl oferă şi un laborator privat din oraş. Un alt laborator privat are un alt tarif: 60 de lei, iar aici se fac analizele de coprocultură, exudat faringian, examen coproparazitologic, dar şi IDR-ul. Cu 55 de lei laboratorul efectuează coprocultura, exudatul faringian şi examenul coproparazitologic. Există însă clinici unde un set ajunge la 80 de lei.

Comentarii

Ultimă oră