Sari la conținut

S-a deschis la Braşov „Academia de vară” pentru străinii care vor să înveţe româneşte

-sa-deschis-la-brasov-academia-de-vara-pentru-strainii-care-vor-sa-invete-romaneste

40 de locuitori ai altor țări au dat startul, începând de astăzi cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească.

Deschiderea celei de-a XXIII-a ediţii a Cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească organizate de Institutul Cultural Român a avut loc de la ora 11.00, la Facultatea de Litere, corpul N, a Universității Transilvania din Braşov.


   Cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească (cel mai longeviv program al Institutului Cultural Român) şi unul dintre cele mai importante programe de promovare a limbii şi culturii române din ţară, se desfăşoară în acest an în până pe 29 iulie 2017.

Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor” şi Centrul Cultural Reduta.

Cursanţii au țări diferite de proveniență. Candidații de anul acesta sunt din Marea Britanie, Islanda, Portugalia, Italia, Spania, Belgia, Germania, Olanda, Elveţia, Slovenia, Ungaria, SUA, Canada, Brazilia şi China. O parte dintre participanţi se află la a doua, a treia sau a patra participare.


   Programul evenimentului cuprinde 60 de ore de cursuri intensive de limbă română şi o serie de prelegeri pe tematici diferite.


     Prelegerea de limba română va fi susţinută de prof.univ.dr Mihaela Gheorghe, cea de istorie - de prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, cea de literatura română – de cunoscuta scriitoare şi critic literar Ioana Pârvulescu, iar cea de cinematografie de criticul de film Irina Margareta Nistor şi de regizorul Vicente Pascual, participant al Şcolii de vară la cinci ediţii.

Cursanţii vor participa și la ateliere de creaţie desfăşurate de două ori pe săptămână - jurnalism şi publicitate, gastronomie şi actorie.


    Iar „Programul de documentare culturală” le oferă participanţilor excursii la Gura Râului, pe Transfăgărăşan, unde va avea loc o oră atipică, numită „româna la înălţime”, la Sighişoara şi Mălâncrav, la Canionul Şapte Scări, Casa Memorială George Enescu şi la Conacul Urlăţeanu.


   Cursanții vor avea parte și de vizite ghidate în Cetatea Braşovului, concursuri interactive cu premii în incinta oraşului vechi, cine festive, petreceri tematice şi o seară internaţională, în care este sărbătorit multiculturalismul acestui eveniment.

Comentarii

Ultimă oră