Sari la conținut

Sabrerii de la CSM Braşov au tras până la argint!

-sabrerii-de-la-csm-brasov-au-tras-pana-la-argint

Tinerii sabreri de la CSM Braşov au „tras” foarte bine la Campionatul Naţional de Speranţe (12-15 ani), competiţie ce a fost găzduită de Capitală. Astfel, Andrei Iliescu a cucerit medalia de argint, fiind învins în ultimul act (10-15), de un sportiv al clubului Steaua. În proba pe echipe (Andrei Iliescu, Mihai Ciobotea, Valentin Surducan şi Sorin Truţă), băieţii antrenaţi de Mircea Manciuc şi Marius Gălăţanu au intrat în posesia medaliilor de argint, după 35-45 în finală cu Steaua. La concursul de la Bucureşti au participat 45 de sportivi de la 10 cluburi din ţară. Următoarea „ţintă” pentru sabrerii de la CSM Braşov, va fi etapa care contează pentru Cupa Mondială, din 9-11 noiembrie, de la Sofia. În Bulgaria, CSM Braşov va avea patru reprezentanţi:  Andrei Iliescu, Mihai Ciobotea, Valentin Surducan şi Robert Salcă.

Comentarii

Ultimă oră