Numărul de salariaţi din judeţul Braşov a ajuns la finele lunii iulie la peste 182.300 de persoane, cu peste 7.100 persoane mai mult decât la finele lui iulie 2016.

Numai în luna iulie numărul angajaţilor din Braşov a crescut cu 240 de persoane.

Angajaţii din Braşov reprezintă 27,72% din numărul total de salaraţi din Regiunea Centru, din care fac parte, pe lângă Braşov, judeţele Alba, Mureş, Sibiu, Harghita şi Covasna.

În luna iulie 2017, judeţul nostru s-a menţinut pe locul al treilea din ţară, dacă luăm în considerare numărul total al salariaţilor, după judeţele Timiş şi Cluj.

Câştigul salarial mediu net a fost în luna iulie la nivelul judeţului de 2.389 lei, cu 35 de lei mai mic decât în luna precedentă, dar cu circa 430 de lei mai mare decât în luna iulie a anului trecut.