Sari la conținut

America şi odată cu ea şi lumea întreagă se pregăteşte să comemoreze 10 ani de la cele mai sângeroase atentate teroriste din istorie. Ceremonii de amploare vor avea loc la Ground Zero, locul unde se înălţau odinioară turnurile gemene. Însă asta nu înseamnă că restul americanilor ar putea uita vreodată ziua de 11 Septembrie. După un deceniu, elevii care se aflau alături de preşedintele George W. Bush în şcoala din Florida au vorbit despre evenimentul care i-a marcat, chiar dacă atunci aveau 6 ani şi nu prea înţelegeau ce se întâmplă. Cei 16 copii din Florida care se aflau lângă preşedintele Bush când primul avion a lovit Turnurile Gemene n-au uitat nici acum momentul când liderul ţării s-a schimbat la faţă. Au crescut între timp şi se pregătesc să termine liceul, dar ziua de 11 septembrie 2001 le-a rămas în memorie. Duminică, lumea întreagă se va alătura Americii, pentru a comemora 10 ani de la cea mai neagră zi din istoria recentă a Statelor Unite. Aproape 3.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în turnurile World Trace Center, în clădirea Pentagonului şi în avionul prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania.

Comentarii

Ultimă oră