Sari la conținut

Viaţa este prea scurtă ca să mai avem timp şi de supărări. Dacă am ţine seamă de acestă zicală probabil cu toţii am avea o viaţă lungă şi fericită aşa cum a avut şi încă mai are la 100 de ani Nicolae Prahoveanu din Hălchiu. Nea Nicu, aşa cum îl alintă apropiaţii, a împlinit astăzi un secol de viaţă şi ne-a împărtăţit şi nouă câteva dintre secretele longevităţii. Nea Nicu a avut până în primăvara acestui an o viaţă foarte activă. Ziua începea cu noaptea în cap, de la 4 şi jumătate dimineaţa mai exact. Agricultura şi creşterea animalelor a fost principala îndeletinicire a lui nea Nicu. La acestea s-au adăugat cumpătarea şi alimentaţia sănătoasă bazată doar pe bunătăţi naturale din grădină. „A fost aşa şi aşa ca viaţa omului şi mai bun e şi mai rele, au trecut zilele mele”, spune Nicolae Prahoveanu.

Comentarii

Ultimă oră