Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita a înregistrat anul trecut un număr de 102 incidente produse de urşi şi soldate cu pagube materiale, în urma cărora au fost ucise aproape 170 de animale şi păsări. Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a declarat pentru AGERPRES că, din datele furnizate de APM reise că urşii au omorât 58 de vite, 26 de oi, cinci cai, două capre, 71 de găini şi iepuri de casă. De asemenea, au avariat 46 de stupi şi au distrus aproape 15 hectare de culturi de porumb şi ovăz. Specialiştii sunt de părere că urşii s-au obişnuit să vină în apropierea localităţilor în căutare de hrană, dar sunt şi deranjaţi de prezenţa oamenilor în arealul lor natural şi de aceea îl părăsesc. Datele statistice mai arată că în sezonul de vânătoare 2011-2012 au fost împuşcare 48 de exemplare de urs din cele 49 aprobate prin ordin al Ministerului Mediului şi Pădurilor. Pentru sezonul 2012-2013 au fost aprobate 44 de exemplare, din care s-au împuşcat patru urşi. Conform raporturilor predate la APM, urşii au fost împuşcaţi pentru protejarea faunei şi a habitatului natural, pentru prevenirea producerii unor pagube în culturile agricole şi în gospodării sau în interesul sănătăţii şi securităţii publice. În 95 la sută dintre cazuri, urşii sunt împuşcaţi de vânători străini, care plătesc gestionarilor fondurilor de vânătoare între 3.500 şi 8.000 de euro, în funcţie de punctajul acordat trofeului. Pentru vânătorii români se aplică un tarif redus, între 1.000 şi 2.000 de euro pe urs.
Evaluările făcute de specialişti arată că în pădurile harghitene trăiau în 2012 între 900 şi 1.050 de urşi.