Magistraţii braşoveni au decis să-I dea bărbatului din Ticuşu Vechi care şi-a bătut un consătean, 12 ani de închisoare cu executare şi o pedeapsă complementară constând în interzicerea unor drepturi, pe o durată de 5 ani de la eliberare. Magistraţii Tribunalului Braşov au mai decis ca inculpatul să plătească 8.000 de lei daune materiale familiei decedatului şi 600 de lei reprezentând cheltuieli de judecată şi ca celelalte pretenţii ale părţilor civile să fie respinse. Inculpatul a bătut fără milă un om, în Vinerea Mare, pe timp de noapte, în centrul localităţii de domiciliu, după care l-a abandonat în stare foarte gravă. Iniţial, când a fost depistat, individul a fost acuzat de tentativă la omor calificat, dar când victima a murit la spital, din cauza leziunilor suferite, acuzaţiile s-au schimbat în omor calificat.