La data de 1 februarie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat 12 percheziții la sediul mai multor societăți comerciale, respectiv la domiciliile reprezentanților legali ai acestor societăți, din județele Arad, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Prahova.

  În cauză s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii de către administratorii societăților respective a infracțiunii de spălare a banilor, prin crearea unor multiple circuite fictive cu sume de bani, provenind aparent din operaţiuni cu caracter transnațional şi investiţii de echipamente şi mijloace fixe,  cu intenția de a le transfera în contul unor societăţi controlate, din afara ţării.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 1.500.000 euro. 
       
La finalizarea perchezițiilor, zece persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, în vederea audierii.