Muzeele și alte instituții culturale din întreaga lume celebrează an de an în ziua de 18 mai „Ziua internaționalã a muzeelor”. Însă aniversarea se extinde aproape în fiecare an și în perioada din jurul acestei date (câteodată un week-end, o săptămână sau uneori chiar și o lună întreagă).

  Comitetul consultativ al Consiliului Internațional al Muzeelor alege în fiecare an tema pentru desfãșurarea evenimentului, ce poate atinge subiecte precum globalizarea, populațiile indigene, reducerea decalajelor culturale și grija pentru mediul înconjurãtor.

    În 2017, tema evenimentului este: „Museums and contested histories: Saying the unspeakable in museums'”. Tema este concentratã asupra rolului muzeelor în cadrul societãții, care devin puncte centrale în promovarea relațiilor pașnice între oameni. Acceptarea unor istorii contestate este primul pas în realizarea unui viitor comun sub simbolul reconcilierii. De asemenea, muzeele sunt încurajate sã joace un rol activ în abordarea prin medierea și prin expunerea mai multor puncte de vedere ale istoriei.

  Stabilitã în 1977, la inițiativa Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), „Ziua internațională a muzeelor” are ca obiectiv promovarea și aducerea la cunoștința publicului a rolului acestor instituții de culturã în dezvoltarea societãții. „Ziua internațională a muzeelor” reprezintă un eveniment menit să întemeieze și să consolideze relațiile de cooperare dintre muzee, profesioniștii acestora și public. Muzeele au un potențial unic în abordarea diferitelor culturi, constituindu-se într-un loc ideal pentru înțelegerea lor aprofundată, într-o manieră ce reunește o multitudine de discipline variate, în sensul sensibilizării oamenilor iubitori de cultură din întreaga lume.

  De-a lungul anilor, evenimentul a reunit un număr tot mai mare de muzee din întreaga lume. În 2009, au participat aproximativ 20.000 de muzee din 90 de țãri. În 2012, numărul muzeelor participante a ajuns la 30.000 din 129 de țãri. Iar anul trecut, în 2016, mai mult de 35.000 de muzee au participat la acest eveniment, ce s-a desfãșurat în 145 de țãri.

 Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) este organizația internațională a muzeelor și a profesioniștilor din domeniul muzeelor, care se angajează să conserve și să asigure continuitatea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural mondial, actual și viitor, material și imaterial. Creat în 1946, ICOM este o organizație neguvernamentalã, cu sediul la Paris, aflatã într-o relație formalã de asociere cu UNESCO și care se bucurã de un statut special, pe lângã Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC).

  Cei peste 30.000 de membri ai Consiliului Internațional al Muzeelor, din 20.000 de muzee, activi în 171 de comitete naționale și internaționale, colaboreazã la activitãțile organizației, atât pe plan național și regional, cât și pe plan internațional.

  Evenimentele și acțiunile prilejuite de „Ziua internațională a muzeelor” pot dura întreaga zi, un weekend, o săptămânã și câteodată chiar o întreagă lună.

     În acest context, este organizat și evenimentul „Noaptea Europeanã a Muzeelor”, inițiat de Ministerul Culturii și Comunicãrii din Franța și patronat, în prezent, de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM).

  În jur de 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual „Noaptea Europeanã a Muzeelor”, cea de-a 13-a ediție, cea din acest an fiind programată să aibă loc în week-end-ul care vine, sâmbătă, 20 mai 2017, concomitent în toată lumea.

 Și România și Brașovul nostru participă an de an la „Noaptea Europeanã a Muzeelor”.

 „Noaptea Muzeelor 2017” în România este un eveniment care le va oferi celor interesați de o noapte a culturii posibilitatea de a vizita sâmbătă, până la o oră târzie, gratuit 145 de muzee și organizații partenere din 45 de localități din întreaga țară.


    În fiecare an, la 18 mai, suntem invitaţi să conştientizăm rolul muzeelor în dezvoltarea societăţii, aceste instituții fiind importanţi păstrători ai patrimoniului cultural și ai memoriei colective. În această zi, arta, ştiinţa şi istoria sunt celebrate în toată lumea prin programe speciale. În vremurile agitate pe care le trăim, pentru muzee este o adevărată provocare să atragă vizitatori. Sunt necesare, de aceea, strategii de promovare dintre cele mai neobișnuite.