Primarul din  oraşul Musashino a venit pentru prima dată în Braşov şi s-a declarat încântat de cum arată centrul istoric. Vizita oficialului a fost organizată cu ocazia împlinirii a 20 de ani de prietenie între cele două oraşe. Doar două zile va sta  primarul din Ţara Soarelui Răsare la Braşov. În acest timp, oficialii din Braşov şi-au propus să-i arate câteva dintre punctele tari ale oraşului nostru.  “De abia am ajuns aseară foarte târziu şi n-am avut timp să văd decât o mică parte din Braşov. Mi s-a părut că e un oraş foarte frumos” a spus primarul Morimasa Murakami, din Musashino. “Va face un tur în Poiana Braşov, va vizita Prima Şcoală Românească, Biserica Neagră, va face un tur pe jos pe După Ziduri şi, probabil, dacă va mai fi timp, va ajunge şi la unul dintre cele două turnuri. Mâine  (n.r vineri) are programată şi o vizită la Centrul Musashino, pe care e bine să-l vadă în noua locaţie” a declarat Daniela Moaşa, consilier Relaţii Externe, Protocol şi Evenimente din cadrul Primăriei Braşov. Primarul a ţinut să mulţumească braşovenilor pentru sprijinul acordat de braşoveni japonezilor în urmă cu un an, când ţara lor a fost lovită de seismul devastator. De asemenea, a invitat cursanţii din Centrul Musashino într-o vizită în oraşul japonez pe care-l conduce.
De-a lungul celor 20 de ani de prietenie dintre cele două oraşe au avut loc numeroase schimburi şi au fost totodată oferite importante donaţii unor instituţii din Braşov şi unor persoane fizice. A.C.