Indemnizaţiile pentru familiile victimelor atentatelor din Paris ar putea ajunge la valoarea totală de 300 de milioane de euro, potrivit ministrului francez al Justiţiei, Christiane Taubira, informează agenţia de presă AFP. Valoarea totală a indemnizaţiilor oferite famiilor victimelor atentatelor din Paris din noaptea de 13-14 noiembrie, soldate cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi, ar putea ajunge la 300 de milioane de euro în condiţiile în care deja au fost alocate circa opt milioane de euro.
Din Fondul de garantare a victimelor actelor teroriste şi ale altor infracţiuni (FGTI), înfiinţat în 1986, au fost deja acordate 6,7 milioane de euro familiilor persoanelor decedate, pe lângă cele 771.000 de euro ce reprezintă "cheltuieli de transport pentru cei apropiaţi, răniţi şi familiile lor", a precizat Ministerul francez al Justiţiei. Sursa: www.afp.com.