Cel mai mare simultan de tenis organizat în țara noastră, „România Joacă Tenis”, aflat la cea de-a 5-a ediție, va avea loc în weekend-ul 9-10 mai, în 25 de orașe, se precizează într-un comunicat dat publicității marți de organizatori. Printre orașele participante se numără șI Brașovul, clubul participant fiind „Ste Cross”, de pe strada Lânii, ieri fiind disponibile 36 de locuri pentru înscrieri.
Peste 1.500 de pasionați de sportul alb sub așteptați să participe și să joace în competiții desfășurate în aer liber, programate să aibă loc în același timp. Mai bine de 30 de turnee de tenis se vor derula în peste 30 de cluburi din 24 de orașe din țara, dar și de peste graniță, respectiv în Chișinău. Printre orașele din România care vor fi în lumina reflectoarelor in zilele de 9 și 10 mai se numără București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Târgu Mureș, Craiova și Mamaia.
      „România Joacă Tenis” este un eveniment de mare amploare în calendarul circuitului Tenis Partener, destinat sportivilor amatori, ce reprezintă un debut excelent al sezonului de vară 2015. Sute de jucători de tenis de pe teritoriul țării, dar nu numai, se vor întâlni în competiții desfășurate în aer liber și programate să aibă loc în același timp, scrie bizbrasov.ro.