Sari la conținut

400 de mii de români au PSORIAZIS! Ştii când apare această boală?

400-de-mii-de-romani-au-psoriazis-stii-cand-apare-aceasta-boala

Fii inteligent! Renunţă la prejudecăţi ! Acesta este mesajul transmis de Societatea Română de Dermatologie cu ocazia campaniei de informare lansată de Ziua Mondială a Psoriazisului, marcată pe 29 octombrie. Psoriazisul nu este o boală mortală, dar marginalizarea pacientului o poate transforma, spun specialiştii care mai precizează că la pacienţii afectaţi de această maladie mai poate apărea şi sindromul depresiv. Statisticile Societăţii Române de Dermatologie legate de această afecţiune arată că în ţara noastră 400.000 de români suferă de această boală. „Există o serie de factori favorizanţi într-adevăr în apariţia bolii, o parte dintre aceşti pacienţi au o predispoziţie genetică, deci există şi alţi membri în familiile lor care prezintă această boală. Dar psoriazisul apare cel mai frecvent în jurul vârstei de 20-25 de ani şi de cele mai multe ori factorii de stres sunt incriminaţi pentru apariţia bolii”, a spus prof. dr. Alexandru Oanţă (FOTO) medic primar dermato-venerolog.Psoriazisul este o boală sistemică, însemnând că are multiple manifestări care din păcate nu se opreşte doar la nivelul pielii, ea putând afecta în diverse feluri şi alte organe. „Psoriazisul nu este o boală contagioasă, am spus că poate să existe o transmitere pe cale genetică şi în funcţie de extinderea şi localizare sigur poate afecta persoana respectivă discutând şi despre un sindrom depresiv la aceşti pacienţi”, a mai spus prof. dr. Alexandru Oanţă medic primar dermato-venerolog.Ziua Mondială a Psoriazisului se marchează anual începând din 2004 şi este o zi dedicată persoanelor care sunt afectate de această maladie sau de artrită psoriazică.

Comentarii

Ultimă oră