Sari la conținut

45 de ani de la asasinarea revoluţionarului Che Guevara

45-de-ani-de-la-asasinarea-revolutionarului-che-guevara

La 9 octombrie se împlinesc 45 de ani de când revoluţionarul Ernesto Che Guevara a fost capturat şi executat în Bolivia, din câte se pare,  la ordinele serviciilor secrete americane.
Pe numele său adevarat Ernesto Guevara de La Serna, “Che” s-a născut pe 14 iulie 1928 într-o familie de clasă medie, în Rosario, Argentina. A terminat în1953 cursurile Universităţii din Buenos Aires, devenind medic.
La numai un an după terminarea studiilor a devenit un puternic promotor al cauzelor politice şi a plecat în Mexic, unde l-a întâlnit pe Fidel Castro şi “revoluţionarii” lui exilaţi în această ţară. În 1956, Che Guevara împreună cu câţiva cubanezi, a format o grupare de guerilă, cu care a preluat puterea în Cuba, iar în timpul regimului lui Fidel Castro a întreţinut relaţii diplomatice cu Uniunea Sovietică şi Coreea de Nord.
În 1959, Che Guevara a fost numit comandantul închisorii Cabana, unde, în acel an, conform unor declaraţii confidenţiale făcute de Guevara au fost executaţi sute, chiar mii de prizonieri.
În 1966 renunţă la funcţiile şi cetăţenia cubaneză şi pleacă în Bolivia pentru a reaprinde spiritul revoluţionar. Un an mai tarziu şi-a găsit sfârşitul la numai 39 de ani, fiind acuzat de activităţi de gherilă. Despre uciderea lui Ernesto Che Guevara, oficial se spune că  a fost ucis de către Mario Teran, un sergent bolivian revoltat, la 9 octombrie 1967, la doar două zile după ce fusese capturat. Aceasta a fost varianta care a circulat în mass-media internatională la scurtă vreme după asasinarea sa, iar mesajul transmis către lume era unul cât se poate de simplu si de cinic… Revoluționarul Che nu era atât de iubit de mulțime pe cât se spunea...

Comentarii

Ultimă oră