Sari la conținut
517713-brasoveni-asteptati-la-urne-in-26-mai

517.713 de cetăţeni cu drept de vot din Braşov, dintre care 248.670 din municipiul reşedinţă de judeţ sunt aşteptaţi la cele două scrutine din 26 mai 2019: alegerile pentru Parlamentul European şi referendumul convocat de preşedintele României, Klaus Iohannis.


   În cursa pentru cele 33 de locuri pe care România le va avea în viitorul legislativ european s-au înscris 23 de partide şi 7 candidaţi independenţi, iar mandatele vor fi obţinute de competitorii care depăşesc pragul electoral de 5%.


    În ceea ce priveşte referendumul, românii vor trebui să răspundă la două întrebări, fiecare dintre ele fiind pe câte un buletin de vot. Astfel, pe Buletinul de vot nr. 1 este întrebarea „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”, iar pe Buletinul de vot nr. 2: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.


    3 buletine, 3 urne. Dacă le încurci, nu pierzi votul


   Alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, în data de 26 mai 2019, între orele 7.00 şi 21.00, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea „VOTAT”, pe buletine de vot separate – unul pentru alegerile europarlamentare şi câte unul pentru fiecare întrebare a referendumului. În secţia de votare sunt instalate 3 urne de vot, câte una pentru fiecare buletin de vot. Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea specifică nu atrage după sine nulitatea votului.


   Alegătorul poate să voteze pentru un singur tip de scrutin sau pentru amândouă.


   Au drept de vot cetăţenii români care au vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, dar şi cetăţenii comunitari care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanţii României în Parlamentul European.


  Nu pot vota persoanele cărora li s-a retras acest drept printr-o sentinţă judecătorească, precum şi cele fără discernământ.

Ce trebuie să facă un alegător


   La intrarea în secţia de votare, alegătorul trebuie să prezinte operatorului de calculator actul de identitate, pentru scanare. De asemenea, el trebuie să îi spună acestuia pentru ce tip de scrutin votează. Ulterior, el merge pentru a semna lista sau listele electorale electorale (pentru fiecare scrutin este câte o listă), după care primeşte buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea „VOTAT”. După ce îşi exprimă opţiunile, în cabină, alegătorul merge la urne, unde introduce fiecare buletin de vot la urna lui, asta după ce le-a împăturit, astfel încât să nu se vadă unde a pus ştampila de vot.

Celor care au votat, pe actul de identitate li se va aplica o singură dată ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului sau după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului.


  Conform legislaţiei, o persoană poate vota la secţia la care este arondat sau, dacă nu este în localitate, o poate face la orice secţie, pe liste suplimentare.


  Cetăţenii care nu se pot deplasa, cei spitalizaţi, deţinuţii şi alte categorii de persoane prevăzute de legislaţie, pot solicita urna mobilă. Cererile se depun la sediul secţiei de votare unde este arondat alegătorul care nu poate merge la urne, sâmbătă 25 mai între 18.00 şi 20.00. Pe lângă cerere, trebuie depuse şi documentele din care să rezulte că persoana este netransportabilă (acte medicale sau alte acte oficiale).


  În judeţul Braşov vor fi deschise 454 de secţii de votare, dintre care 181 în municipiul reşedinţă de judeţ. Cartierele noi din Brașov au patru secții noi de votare: au fost făcute noi arondări pentru Bartolomeu - Avangarden şi Tractorul - Coresi.

Secţiile de votare din cortul din Bartolomeu, mutate în birourile unui dezvoltator imobiliar!


    Noile secţii de votare, numerele 151 şi 152, care urmau a fi amenajate în cortul de evenimente din cartierul Avantgarden din Bartolomenu vor fi mutate în altă locaţie din zonă. Anunţul a fost făcut de Primăria Braşov, care a precizat că decizia a fost luată în urma unor discuţii cu Biroul Electoral Judeţean Braşov.


  „Secţiile de votare nr. 151 şi nr. 152 vor fi deschise în imobilul situat pe str. Pelicanului nr. 5, bl. B 9, în birourile Maurer Imobiliare”, a anunţat Primăria.

Braşovenii care nu ştiu la ce secţie de votare sunt arondaţi, pot afla acest lucru de pe site-ul Primăriei Braşov.


  Pe pagina principală a site-ului brasovcity.ro există o aplicaţie prin intermediul căreia, în funcţie de zona în care locuiesc, oamenii pot afla unde trebuie să meargă la vot în 26 mai 2019.

Comentarii

Ultimă oră