Inspectorii Primăriei au identificat şi au dispus în prima jumătate a acestui an ridicarea a peste 60 de autoturisme, cele mai multe ajunse “schelete” ruginite, abandonate pe domeniul public al municipiului Braşov. Hârburile staţionau de ani în şir de-a lungul unor artere de circulaţie şi chiar pe spaţiile verzi.

Inspectorii identifică periodic astfel de autovehicule, care ulterior sunt ridicate, iar dacă nimeni nu le revendică sunt transportate la REMAT. Funcţionează însă şi “pâra” făcută de cetăţeni la Primărie. Potrivit Legii nr. 421/2002 "dacă după 30 de zile şi anunţarea în presă a numerelor de identificare a maşinilor ridicate acestea nu sunt revendicate şi recuperate, sunt duse la REMAT, iar banii încasaţi intră în contul municipalităţii".

Recuperarea unui autovehicul presupune achitarea a 400 de lei, dar şi obligaţia de a preciza unde va fi depozitat.