62% dintre românii emigraţi vor să investească în dezvoltarea unei afaceri în România, conform rezultatelor studiului despre diaspora românească realizat de Open-I Research pentru Asociaţia Romanian Business Leaders. Ei consideră că cele mai atractive domenii sunt turismul (50%) şi agricultura (44%), însă principala barieră pe care o sesizează este gradul ridicat de corupţie din ţară.Principalul motiv pentru care românii emigrează este posibilitatea de a avea o situaţie materială şi loc de muncă mai bune (70%), dar recunosc că ajung să le lipsească cei dragi (73%) şi interacţiunile sociale (33%). Interesant este faptul că, deşi 70% dintre respondenţi  îşi doresc să se întoarcă în ţară, 46% dintre ei nu au nici un plan concret în această direcţie. Mai mult decât atât, cei mai mulţi consideră că viitorul lor în România ar fi incert, în special din cauza  gradului ridicat de corupţie din ţară. Astfel, acesta este principalul motiv pentru cei care nu îşi mai doresc să revină în ţară (83%), iar lipsa corupţiei este menţionat de 56% dintre respondenţi ca fiind unul dintre cele mai importante avantaje oferite de ţara de adopţie (56%), depăşit doar de  nivelul de trai mai bun.„Veniţi dintr-o cultură în care familia şi sentimentul de apartenenţă reprezintă valori esenţiale, românii au, de cele mai multe ori, dificultăţi în a se adapta într-un mediu nou, departe de familie. Pe de altă parte, oricât de mult şi-ar dori să revină în România, corupţia, nivelul scăzut de trai şi diferenţele de mentalitate reprezintă cele mai importanteimpedimente”, a spus Adina Nica, Managing Director Open-I Research.„ Ei sunt interesaţi să investească în deschiderea unei afaceri în România, iar un procent de 81% dintre ei trimit regulat bani în România.”, a adăugat Nica.
Din studiu mai rezultă că jumătate dintre emigranţii români (48%) sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul ţării, în timp ce 34% consideră că nu se va schimba nimic. Deşi îşi doresc să revină în ţară, cei mai mulţi respondenţi (43%) îi încurajează pe cei care vor să emigreze să o facă, în timp ce doar 27% îi descurajează.Studiul privind românii din diaspora a fost iniţiat în noiembrie 2015 de către agenţia de cercetare Open-I Research, la cererea Asociaţiei Romanian Business Leaders. Chestionarul a fost completat online de peste 300 români emigraţi în ţări precum Spania, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania şi Belgia. Chestionarul va rămâne deschis până la finalul lunii ianuarie 2016. Sursa businessmagazin.ro .