Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală al Dispensarului TB, aflat în cadrul Policlinicii Electroprecizia, din Săcele, a fost redeschis, la finele anului trecut, de către conducerea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov.

 Laboratorul funcţionează în Săcele, pe Aleea Episcop Popeea nr. 20. Dotarea şi consumabilele laboratorului sunt asigurate din fondurile proprii ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, iar sediul a fost pus la dispoziţie gratuit de administraţia locală săceleană. CJ Braşov a modificat statul de funcţii al spitalului, astfel încât să poată fi angajat personalul necesar.

 Săcelenii nu mai trebuie să vină la Braşov, pentru investigaţii pulmonare

  Potrivit managerului Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov, dr. Dan Moraru, repunerea în funcţiune a acestui laborator va determina creşterea accesibilităţii populaţiei la serviciile de pneumoftiziologie prin posibilitatea efectuării investigaţiilor radiologice în Săcele, în regim ambulatoriu.

   De asemenea, vor fi asigurate aplicarea şi monitorizarea Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei în teritoriul arondat, respectiv diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea cazurilor de tuberculoză (TB) care ar putea apărea în rândul populaţiei din Săcele şi din comunele învecinate. Astfel, controlul transmiterii infecţiei TB va fi mult mai riguros, acţiunile profilactice la grupele vulnerabile şi anchetele epidemiologice pentru populaţia arondată Dispensarului TB Săcele fiind mai eficace cu ajutorul dotărilor laboratorului. Nu în ultimul rând, investigaţia radiologică se efectuează în cadrul consultaţiei, în acelaşi areal, reducându-se timpii de aşteptare pentru pacienţi.

     Radiografii pulmonare gratuite, dar şi contra-cost

 Radiografia pulmonară este esenţială pentru diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea bolnavilor cu afecţiuni respiratorii. Principalii beneficiari sunt persoanele incluse în Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei – contacţi, suspecţi sau bolnavi de TB – pentru care radiografia pulmonară este gratuită, precum şi persoanele cu afecţiuni respiratorii nonTB, la cerere, acestea efectuând radiografia contra-cost. O radiografie pulmonară standard (film mic) cu interpretare costă 25 de lei, iar o radiografie fără film (pe CD) costă 20 de lei.