Sari la conținut

Pictorul şi profesorul Vasile Grigore, ctitor al unui muzeu de artă bucureştean care îi poartă numele, a murit luni la vârsta de 77 de ani, anunţă Mediafax. Vasile Grigore "este unul dintre cei mai importanţi artişti din perioada modernismului românesc", ce a făcut parte din avangarda anilor "70, dintr-o generaţie de artişti care au încercat să iasă din dogmele proletcultismului, spune   preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), Petru Lucaci. "Pictor, desenator, colecţionar de artă şi profesor la Universitatea de Arte, Vasile Grigore a fost unul dintre acei oameni rari, dar care sunt de nepreţuit pentru devenirea unei culturi. Arta sa clară, directă, dă seama de o atitudine în faţa lumii, de o înţelegere care trece de clipă şi se ridică la vârfurile veacurilor", se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii. Pictorul Vasile Grigore va fi înmormântat joi, de la ora 12.00, la Cimitirul Străuleşti 2. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră