Sari la conținut

A reînflorit Piața construcțiilor la Brașov. Zone vizate pentru noi investiții: Tractorul, Bartolomeu și Astra

a-reinflorit-piata-constructiilor-la-brasov-zone-vizate-pentru-noi-investitii-tractorul-bartolomeu-si-astra

Brașovul a ieșit din criză, cel puțin la capitolul imobiliare. În ultima perioadă, piața construcțiilor s-a relansat, iar în perioada următoare se vor deschide noi șantiere. Vizate sunt în special zonele rezidențiale noi din Tractorul, dar și din Bartolomeu. Viceprimarul Ciprian Bucur a precizat că acest lucru este demonstrat de faptul că numai anul acesta au fost eliberate 90 de autorizații de construire, dintre care 15 sunt pentru locuințe colective. „Majoritatea acestor autorizații de construire au fost eliberate pentru terenuri din zona Bartolomeu Nord și Tractorul VI și VII. Zona Tractorul a fost deblocată în ultima perioadă la acest capitol, prin aprobarea PUZ-urilor pe două subzone care beneficiază și de dotarea de petrecere optimă a timpului liber, parcuri, zone verzi, etc. O explicație a interesului pentru aceasta zonă este și deschiderea noii zone comerciale, Coresi Shopping Resort, investiție ce va continua să dezvolte în viitor și un cartier rezidențial”, a explicat viceprimarul, scrie bizbrasov.ro.

„Turnuri” în cartierul Astra

Și zona virană din cartierul Astra dă semne că începe să se dezvolte. Astfel, au fost deja solicitate autorizații de construcție și sunt în curs de analiză la serviciul de specialitate al Primăriei Brașov Planuri Urbanistice Zonale, în zona străzii Carpaților, (la numerele 17 și 24), dar și în zona Poienelor. „Chiar în ultima ședință a Consiliului Local am avizat documentații pentru mai multe alte amplasamente. Aici regimul de înălțime solicitat este, în medie, de 8 – 11 niveluri, ceea ce ne face să sperăm că, pe viitor, va exista un număr important de investiții private în domeniul imobiliar”, a menționat Ciprian Bucur.

Comentarii

Ultimă oră