Sari la conținut
a-sosit-februarie-luna-lui-faurar

Fiecare lună a anului are, în tradiţia populară, o altă denumire decât cea pe care o cunoaştem noi. Şi fiecare denumire, populară sau preluată din latină, ascunde o istorioară interesantă. Tradiţiile, obiceiurile şi basmele, întotdeauna au avut un loc de seamă la noi, la români.

Se spune din bătrâni că lunile care au litera „r” în denumire sunt luni friguroase, iar celelalte sunt luni cu soare.

Abia ne-am despărţit de Ianuarie – Gerar. Popular, nu e greu să ne dăm seama de unde i se trage numele. Ianuarie mereu e o lună geroasă, iar „Gerar” era primul din cei 12 fii ai anului. Denumirea de Ianuarie vine din latinescul „Ianuaris”, de la zeul cu două feţe, Ianus. O faţă era îndreptată spre anul care a trecut, iar alta înspre cel care urmează.

Acum însă, am intrat în Februarie – „Făurar”. Februarie e în general o lună a frigului şi a viscolului. Se spune în popor că în prima jumătate a lunii îngheaţă tot, iar în a doua jumătate se dezgheaţă. În trecut oamenii de pe la sate se pregăteau pentru primăvara mult–aşteptată şi îşi făureau unelte pentru munca grea a câmpului, ca sa le aibă gata pregatite când va veni vremea buna. Aşadar îşi „făureau” uneltele ...şi iată denumirea populară - „făurar”!

Denumirea din latină, „februarie”, vine de la zeul subteran, Februs.

Luna lui Făurar e plină de obiceiuri. Februarie sau Făurar aduce, pe lângă unele dintre marile sărbători ale calendarului religios, multe momente importante în folclorul tradițional. Acum se fac și prognoze meteorologice valoroase, în stil popular.

În Februarie noaptea îngheaţă pământul, iar ziua se dezgheaţă; este o lună destul de ciudată: poate avea geruri aprige ca gerul Bobotezei şi căldură ca în Martie-Aprilie. Este luna când gospodarii satelor încep pregătirile pentru muncile câmpului, lucrul în livezi, la gunoitul câmpului, altoitul pomilor, răsăditul seminţelor şi altele.

Superstiţiile sunt legate de prevestirile de timp: dacă va cânta bufniţa, e semn de primăvară timpurie; dacă Faur este urât, luna Mai va fi frumoasă; dacă nu e vifor în Februarie, viforul vine la Paşti; se spune că zăpada de Făurar întăreşte semănaturile.

Februarie, deşi mai scurtă, este mai bogată în superstiţii şi tradiţii decât celelalte luni ale anului. Dincolo de mulţimea de legende care au apărut în jurul faptului că are mai puţine zile, în această lună au loc multe obiceiuri legate de primăvară, de începerea noului an agrar şi renaşterea naturii, dar şi legate de faptul că în luna februarie păsările călătoare se întorc, iar celelalte încep să cânte ori să-şi caute perechea.

La începutul lunii februarie există un obicei în satul tradiţional românesc, mai precis în 2 februarie, când are loc „Ziua ursului”, aşa cum este cunoscută în popor. Ziua aceasta poate fi denumită şi „ziua premoniţiilor”. Aceasta este ziua în care iese ursul din bârlog pentru prima oară în an şi dacă îşi vede umbra, va intra la loc pentru că ştie că dacă e o zi însorită, frumoasă, caldă, se reîntoarce iana. Dar dacă e frig şi e zi mohorâtă, atunci rămâne afară pentru că încet, iarna se va duce.


   De la începutul ei și până la sfârșit, luna lui Făurar e împânzită de date tradiționale pline de însemnătate.


  Există câteva sărbători importante în această lună: 2 Februarie - Întâmpinarea Domnului, pe 10 Februarie - Sfântul Haralambie, pe 11 Februarie - Sfântul Vlasie sau Vracii, pe 29 Februarie – Sfântul Casian (Ziua Sfântului Casian este celebrata o dată la patru ani. Anul acesta sărim peste ea).

Făurar reprezintă o graniță între anotimpuri, o perioadă de tranziție către un nou început, pregătirea pentru retrezirea la viață a naturii.

Nu sunt de ignorat nici clipele dedicate iubirii. Adăugăm şi sărbătoarea „de import” a Sfântului Valentin, de pe 14 ale lunii, dar nu uităm că Dragobetele, e mult așteptat pe 24 de tinerii îndrăgostiți care mai respectă încă tradițiile româneşti. Cu tot ce presupun ele!


  Să aveţi un făurar bogat, bun şi generos, care să vă îndeplinească dorinţele şi să vă „făurească” reuşite! Tot ce va propuneţi să vă aducă motive de mulţumire. Să iubiţi şi să fiţi iubiţi! S-aveţi o lună Februarie cu reuşite!

Comentarii

Ultimă oră