Luni au început înscrierile pentru programele de licenţă şi masterat la cele 18 facultăţi ale Universităţii Transilvania. Până în 20 iulie 2019, candidaţii îşi pot depune dosarele la specializarea dorită. Şi sunt suficiente dorite.

   Una dintre specializările la mare căutare este Informatica Aplicată, din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică, unde deşi înscrierile începeau de la ora 9.00, candidaţii s-au aşezat la coadă încă din prima zi şi de la ora 8.00 (potrivit lect.univ.dr. Gabriel Stan, prodecan al Facultăţii de Matematică-Informatică).

    „Acum e relaxat, dar până acum avem deja 120 de înscrişi pentru toate programele la licenţă, la 10 locuri la master şi la ID sunt undeva la 15 persoane. Cea mai mare concurenţă este la Informatică aplicată, diferenţa nu este foarte mare între informatică şi informatică aplicată, este vorba despre câteva limbaje de programare. Este un trend care se păstrează şi acum ca şi în urmă cu doi ani. Anul acesta este oarecum echilibrat între cele două, e prima zi, da, dar e undeva 52 la 46 de înscrişi”, a explicat prodecanul.

    Şi la orele prânzului era coadă încă la Informatică aplicată încă din prima zi de înscrieri şi e uşor de înţeles de ce. „Procentul de angajare este de 100%, după ce termină, mulţi lucrează din timpul facultăţii, dar, din păcate, unii dintre ei renunţă la facultate, nu mai termină”, a mai explicat Gabriel Stan.

     La înscriere vin atât absolvenţi din Braşov, cât şi din alte judeţe. „Din Galaţi sunt şi am veni aici pentru că e o facultate de prestigiu din zonă, următoarele ar fi fost Iaşi sau Cluj. Este şi mai accesibil pentru mine. Sper să-mi găsesc mai departe o slujbă, iar după facultate, să-mi deschid ceva în domeniu”, a explicat un tânăr. „Cred că e fain, vreau să urmez informatica şi de ce să nu fie ceva aplicat? În viitor va ajuta”, a spus şi o tânără, din Braşov.

 Update: 

   151 de candidaţi s-au înscris, în prima zi, la Facultatea de Sociologie şi Comunicare. A fost, practic, cea mai căutată facultate a Universităţii Transilvania şi încă de pe acum se anunţă o concurenţă serioasă pe locurile bugetate, pentru că, aici, sunt 131 în total.
  
     La doar câteva dosare diferenţă se situează Facultatea de Matematică-Informatică, unde au fost depuse 149 de dosare, încă din prima zi. De asemenea, alte 140 de dosare au fost primite de cei de la Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor. Peste 100 de candidaţi înscrişi au fost şi la Facultatea de Medicină, unde, însă, înscrierile se fac doar online.

   La polul opus, cele mai puţine dosare au fost depuse, în prima zi de înscrieri, la Drept, dar aici înscrierile se fac doar online, la Facultatea de Ingineria Lemnului şi la Ştiinţa şi Ingineria Materialelor, mai puţin de 10 candidaţi, în prima zi.

     În acest an, în prima zi de înscrieri au fost practic peste 1.200 de candidaţi înscrişi, de trei ori mai mult faţă de prima zi de înscrieri din 2018. Înscrierile continuă până vineri, 19 iulie 2019, inclusiv.



.................................................................................................................


   2.885 de locuri bugetate și peste 3.000 cu taxă, la licenţă zi la Universitatea Transilvania Brașov

      Pentru sesiunea de vară, la cele 18 facultăţi sunt disponibile peste 6200 de locuri, iar dintre acestea, 2885 sunt bugetate. Taxele de înscriere sunt de 200 de lei, cu excepţia Medicinei, unde taxa este de 250 de lei. „La trei dintre facultăţi, înscrierile se fac doar online, respectiv la Medicină, Drept şi Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Anul trecut am început la Medicină şi este o modalitate modern şi pe care o pot accesa foarte uşor candidaţii”, a explicat prof.dr.med. Liliana Rogozea, prorector responsabil cu relaţiile publice al Universităţii Transilvania Braşov.

   Taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2019-2020, pentru studenţii de la „cu taxă” sunt cuprinse între 3.500 de lei şi 6.000 de lei.

   La 15 din cele 18 facultăţi, admiterea se face pe bază de dosar, în funcţie de media obţinută la bacalaureat. La Medicină, Educaţie Fizică şi Sporturi Montane şi Muzică, doritorii vor da probe de admitere, aptitudini sau probe practice, programate în perioada 21-23 iulie 2019. Rezultatele primei etape a concursului de admitere sesiunea de vară vor fi afişate în 24 iulie 2019.