Sari la conținut

”Acasă la tata” - Spectacol EVENIMENT la Eliana Mall Duminică, 08 noiembrie 2015. Acces LIBER în limita locurilor disponibile

acasa-la-tata-spectacol-eveniment-eliana-mall-duminica-azi-08-noiembrie-2015-acces-liber-in-limita-locurilor-disponibile

Informații despre film

Regia: Andrei Cohn

Cu: Mirela Oprișor, Ioana Flora, Andi Vasluianu, Alexandru Papadopol

Gen: Comedie, Dramă
Durata: 91 minute

Țara: România

Rating: AP-12

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, „Acasă la tata”, va fi lansat de Mandragora în cinematografele din România pe 6 noiembrie. Pelicula a avut premiera internațională în cadrul celei de-a 21–a ediții a Festivalului de Film de la Sarajevo. și va putea fi vizionat GRATUIT la cinema Cityplex – Eliana Mall duminică, 08 noiembrie, de la ora 19:30, dacă achiziționați de la bar produse de minim 8 lei.

SINOPSIS

Robert este un scriitor tânăr care trece printr-o criză. Decide să se întoarcă acasă în satul natal, prima dată după trei ani de la moartea mamei sale. Nici înainte nu îşi vizita părinţii pea des şi asta se reflectă în relaţia distantă pe care o are cu tatăl lui. Ajuns acasă, îi întâlneşte doi dintre foştii colegi de clasă - pe Petrică - prietenul cel mai bun din copilărie, acum însurat şi cu copii - şi pe Paula - iubita lui din adolescenţă. În 24 de ore rescrie toate relaţiile: cu tatăl lui, cu prietenul cel mai bun, cu prima iubire, cu trecutul.

REGIZORUL DESPRE FILM

„Chiar dacă la suprafață apar teme cum ar fi ratarea sau condiția provincialului, pe mine m-a interesat să pun în discuție noțiunile abstracte de familie, prietenie și dragoste în contactul dur cu realitatea”, declară Andrei Cohn.

Născut în 1972, Andrei Cohn este cunoscut publicului român pentru cariera în domeniul advertising-ului. Absolvent al Institutului de Arte Vizuale Nicolae Grigorescu din București, secția Pictură, Andrei a regizat mai multe scurtmetraje precum „Before and After 22/12/1989” (2008), „The Mother of God from the ground-floor” (2010), „Family Pictures” (2012). „Acasă la tata” este un film produs de Film Location Guide, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Scandia Kandia Dulce, cu participarea HBO România. Distribuitor Mandragora. Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/acasalatata

Din distribuție fac parte actorii Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, Natașa Raab, Sorin Cociș, Mirela Oprișor. Scenariul filmului este scris de Mimi Brănescu, imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul Andrei Iancu, sound designer Sorin Neagu. Producător Giuliano Doman.

Trailerul poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=yfSVedoOKjE

Comentarii

Ultimă oră