Sari la conținut

Accident cu patru răniți și cinci mașini implicate, pe DN 1, între Codlea și Vlădeni

accident-cu-patru-raniti-pe-dn1-intre-codlea-si-vladeni

Patru persoane au fost rănite vineri seara în urma unui accident în care au fost implicate cinci autoturisme, pe DN 1 Brașov - Făgăraș, la ieșire din Codlea către Vlădeni, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja.

La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și  o echipă a pompierilor cu autospecială cu apă și spumă.

Toate cele patru victime erau conștiente la sosirea echipajelor medicale, ele fiind transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Se apre că accidentul rutier ar fi fost provocat de o șoferiță care s-a angajat într-o depășire fără a se asigura corespunzător, pe o porțiune cu linie continuă și cu vizibilitate redusă, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile (ploaie) și a carosabilului umed. În urma accidentului, două dintre autoturisme au ajuns în șanț.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, o femeie de 52 de ani a suferit contuzie hemitorace stâng, contuzie genunchi drept și escoriații, un bărbat de 73 de ani - traumatism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial, o femeie de 48 de ani - contuzie torace și picior stâng, iar o adolescentă de 17 ani a suferit atac de panică.


   Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, ca urmare a producerii accidentului, circulația pe DN1 (E68) Brașov — Făgăraș a fost întreruptă pe ambele sensuri la km 190, la ieșirea din municipiul Codlea către Vlădeni, în județul Brașov.

Comentarii

Ultimă oră