Sari la conținut
accident-grav-langa-persani

Un accident grav a avut loc pe DN1, lângă Perşani, sâmbătă după-amiază. Un microbuz în care se aflau copii de la echipa de fotbal făgărăşeană Civitas a intrat un parapet,  opt pasageri fiind răniţi.

"La locul accidentului, s-a intervenit cu două echipaje SMURD şi trei ambulanţe. Patru dintre cei opt răniţi, care au avut răni uşoare, escoriaţii, au fost duşi la spitalul din Făgăraş, doi dintre ei la Spitalul Judeţean Braşov, iar doi la Spitalul de Pediatrie Braşov. Din câte am înţeles, unul dintre copii este în stare gravă", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, citat de Mediafax.ro.

Accidentul s-a produs după ce şoferul microbuzului, în vârstă de 64 de ani, nu a adaptat viteza într-o curbă şi s-a răsturnat pe carosabil, pe sensul lui de mers, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, Cosmin Giosanu.

Comentarii

Ultimă oră