Sari la conținut

Accident: Mașină răsturnată la intersecția străzilor Ciprian Porumbescu și Vulturului

accident-masina-rasturnata-la-intersectia-strazilor-ciprian-porumbescu-si-vulturului

Un autoturism s-a răsturnat, în această după-amiază, în intersecția străzilor Vulturului și Ciprian Porumbescu din municipiul Brașov, după ce a fost lovit de altă mașină, accidentul producându-se pe fondul neacordării de prioritate.

Patru mașini au fost avariate, dintre care două staționau pe marginea străzii (una parcată regulamentar, cealaltă nu). Unul dintre autoturisme, din cauza impactului foarte puternic, a fost răsturnat.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 16.30, iar la fața locului s-au deplasat echipaje SMURD, de Poliție și Pompieri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Cpt. Ciprian Sfreja, două persoane au fost rănite în accident, dar erau conștiente și nu prezentau leziuni grave.

La rândul său, reprezentantul Serviciului de Ambulanță Județean Brașov, dr. Adriana Palaghiea, a declarat că persoanele care se aflau în mașina răsturnată, trei la număr, au refuzat să fie transportate la spital.

Comentarii

Ultimă oră