Un bărbat care se deplasa cu un scuter pe pasajul ce duce spre strada Independenței, zona Tractorul, a făcut un atac de cord și a intrat în coliziune cu o dubă, care se deplasa din sens opus.

  Accidentul rutier s-a produs marți după-amiaza și s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului scuterului, acesta fiind preluat de o ambulanță și transportat la spital. La fața locului s-au deplasat echipaje de cercetare pentru măsurători și verificări.