Sari la conținut

Tragedia aviatică din judeţul Braşov este o adevărată provocare pentru anchetatori. Poiana Guţanului şi Valea Gaura au fost invadate de echipe de intervenţie. Presa din Israel a anunţat că s-a găsit cutia neagră a elicopterului, dar şi rămăşiţele celor şapte militari.

Cutia neagră a aparatului a fost descoperită la locul accidentului în noaptea de marţi spre miercuri şi transferată în Israel, unde urmează să fie analizată, relatează cotidianul Haaretz, în ediţia electronică. Din primele informaţii, anchetatorii forţelor aeriane suspectează o eroare umană pusă şi pe seama vizibilităţii reduse şi au început să strângă dovezi din locul unde s-a prăbuşit elicopterul. Oficial, însă, forţele aeriene spun că iau în considerare toate posibilităţile.
Echipă de anchetatori din Israel. Două avioane israeliene de transport au aterizat în România marţi după-amiază, cu 90 de soldaţi şi ofiţeri şi echipament de intervenţie. În cursul zilei de miercuri, militarii au ajuns la Braşov. Echipa include şi membri ai unităţii de salvare a forţelor aeriene, ai rabinatului militar, câini special antrenaţi şi o echipă de anchetatori. Soldaţii din cadrul rabinatului militar au venit cu dosarele medicale ale celor şase victime, pentru a le putea identifica. Echipele de salvare au localizat cadavrele celor şapte membri ai echipajului, şase israelieni şi un român, aflaţi la bordul elicopterului.
Duşi la SML. Mai mulţi oficiali israelieni au fost la Serviciul de Medicină Legală din Braşov unde au fost aduse pentru conservare rămăşiţele celor şapte militari. La Morgă a venit prietenul de familie al unuia dintre militarii israelieni care se afla în elicopterul prăbuşit, „Am început să primesc telefoane din Israel despre elicopterul care s-a prăbuşit aici, în Braşov, şi după jumătate de oră mi s-a spus că prietenul meu Daniel Shipenbauer era în acel elicopter”, ne-a spus Moshe Yehezkel, prietenul lui Daniel Shipenbauer.
Mai multe supoziţii. În privinţa cauzelor accidentului au apărut şi primele supoziţii. Tot presa israeliană relatează faptul că elicopterul ar fi intrat într-un nor înainte de a se prăbuşi. Declaraţia ar fi fost făcută anchetatorilor israelieni de către căpitanul altui elicopter care zbura împreună cu cel prăbuşit, relatează Jerusalem Post în ediţia electronică. Căpitanul primului elicopter le-a spus anchetatorilor armatei israeliene că a dat instrucţiuni celui de-al doilea să se distanţeze, pentru a evita o coliziune. Ulterior, cel de-al doilea elicopter a lovit un munte. Armata israeliană susţine că accidentul a fost cauzat de condiţiile meteo nefavorabile, nu de o problemă tehnică.
Ceremonii religioase pentru cei şapte militari. Toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii au organizat ceremonii militare şi religioase de comemorare a militarilor care şi-au pierdut viaţa în catastrofa aviatică din Bucegi. La Baza Militară Boboc ceremonialul militar n-a durat mai mult de o jumătate de oră, timp în care s-a coborât drapelul în bernă şi s-a intonat imnul. La ceremonie a participat şi ambasadorul Israelului, însoţit de o delegaţie. La Arad, ceremonia a început cu un moment de reculegere în memoria militarilor care şi-au pierdut  viaţa în accidentul aviatic din judeţul Braşov.


http://www.brasovultau.ro/

Comentarii

Ultimă oră