Brașovul, „curățat” o zi de boschetari și hoții de gunoaie!

 În cursul zilei de marți, pe raza municipiului Brașov s-a desfăşurat o acţiune reactiv-preventivă, cu efective mărite, la care au participat polițiști din cadrul tuturor secțiilor de poliție din municipiul Brașov, împreună cu Serviciul Criminalistic Brașov și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Brașov.

  Activitatea s-a derulat în două etape, între orele 14.30 – 18.30, respectiv 19.00 – 21.00 și a avut ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor în zonele aglomerate de pe raza municipiului Brașov și identificarea persoanelor fără adăpost, precum și a persoanelor cu posibilități materiale reduse care se deplasează în municipiul Brașov cu scopul colectării de deșeuri menajere, iar ulterior sunt implicate în comiterea de fapte antisociale și infracțiuni.

 Principalele zone de acțiune au fost Piața Sfatului, str. Republicii, Gara Bartolomeu, Complexul Comercial situat pe șoseaua Cristianului, Autogara Internațională, str. Carierei, str. Cărămidăriei, cartierul Tractorul, Piața Astra, Capătul Liniei RAT Poienelor și parcarea unui centru comercial de pe str. Crișului.

  În acest context, cei 31 de polițiștii participanți la activități, au legitimat un număr de 115 persoane, au identificat 23 persoane fără adăpost, iar pentru neregulile constatate, au aplicat 27 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.840 lei.