Adrian Ber a încheiat cu succes cel mai lung ultramaraton montan din România (130 de kilometri), reuşind să străbată crestele munților Făgăraș și Piatra Craiului, în puțin peste 40 de ore. Alergarea a început la Turnu Roșu, sâmbătă de dimineață, la ora 3:03, și s-a terminat duminică seara la Fântâna lui Botorog, la ieşirea din orasul Zărneşti.  Ber a alergat continuu, făcând pauze foarte scurte doar pentru alimentare, re-energizare şi un minim de odihnă. Deşi  distanța și timpul planificate inițial au fost depășite din cauza vremii,  sau mici confruntări cu mai mulți câini de stână în munții Făgăraș Adrian Ber e fericit că şi-a îndeplinit visul.Prin acest eveniment unic, intitulat BER2M, Adrian a dorit să atragă atenţia asupra importanţei programelor de împădurire şi să strângă fonduri pentru campania Pădurea Copiilor, a asociației ViitorPlus.


“Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să-mi implinesc visul, care m-au ajutat de acasă cu un gând bun, cu o încurajare pe Facebook, cu o donație pentru Pădurea Copiilor! A fost obositor, cu peripeții, dar sunt foarte mulțumit că am reușit să termin.”  a spus maratonistul Adrian Ber.
Asociația ViitorPlus își propune să planteze și să îngrijească câte un puiet pentru fiecare nou-născut din România. Până în prezent, s-au strâns fonduri totale de 3.500 de lei. Cei care doresc să îşi arate aprecierea faţă de performanţa lui Adrian Ber și susţinerea pentru cauza Pădurea Copiilor, încă pot face donații online pe http://adrianber.ro până pe data de 30 august 2013.