Sari la conținut
aduna-bani-pentru-hosmasina

Hosmaşina, unul dintre proiectele de achiziţionare a unui autoturism dedicat vizitelor la domiciliul pacienţilor Hospice şi  propus anul trecut comunităţii locale de Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei, devine acum cauza susţinută la Semimaratonul Braşovului din 5 aprilie.  Primii 50 de alergători, care reuşesc să strângă câte 500 lei, beneficiază de înscrierea gratuită la concurs. În cadrul festivităţii de închidere a competiţiei vor fi premiaţi participanţii care au reuşit să strângă cele mai mari trei sume pentru Hosmaşină.


După ce, din donații individuale s-au strâns 2500 de lei în perioada desfășurării campaniei „Bani pentru HOSmașină“, demersurile organizației pentru achiziționarea unui autoturism dedicat vizitelor la domiciliul pacienților sunt reluate împreună cu Asociația Cetatea Brașovului, organizatoarea competiției sportive din aprilie. Cei care doresc să participe la Semimaratonul Brașovului - pot alege să devină fundraiseri pentru HOSmașina. După ce au bifat această opțiune, alergătorii încep efectiv acțiuni de strângere de fonduri, în rândul prietenilor, colegilor și cunoscuților. Oricine dorește să îl încurajeze pe unul dintre participanții la semimaraton și să sprijine cauza HOSPICE poate face acest lucru donând online pe platforma Galantom. Primii 50 de alergători care reușesc să strângă câte 500 lei, beneficiază de înscrierea gratuită la concurs. În cadrul festivității de închidere a concursului, vor fi premiați participanții care au reușit să strângă cele mai mari trei sume pentru HOSmașină. Semimaratonul Brașovului – a ajuns la a treia ediție. Startul se va da în data de 5 aprilie 2014, din Piața Unirii

Comentarii

Ultimă oră