Poiana Braşov va găzdui, la finalul săptămânii, Seminarul Şefilor de Misiune din toate cele 46 de ţări care vor avea reprezentanţi la cea de-a 11-a ediţie de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European, competiţie programată în perioada 17-22 februarie 2013. Tot la Poiana Braşov, staţiunea care va găzdui Satul Olimpic al FOTE, vor mai avea loc în acest week-end şedinţe de lucru cu membrii Comisiei de Coordonare, nominalizată de Asociaţia Comitetelor Olimpice Europene (EOC) şi delegaţii tehnici ai federaţiilor internaţionale ale sporturilor de iarnă în competiţie la FOTE. La deschiderea oficială a întrunirilor, care va avea loc vineri, şi-au anunţat prezenţa preşedintele COSR, Octavian Morariu şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Carmen Tocală.