Aeroclubul României face înscrieri pentru cursurile teoretice şi practice în vederea obţinerii licenţelor de paraşutist, pilot planor, pilot avion şi pilot aeronave ultrauşoare motorizate. Cei interesați pot să se înscrie până pe 2 februarie 2018.

 Cursurile teoretice se vor desfăşura în perioada 3 februarie - 6 aprilie 2018, seara şi/sau în zilele de sâmbătă şi duminică, în funcţie de disponibilitatea lectorilor şi a cursanţilor, nu mai mult de 6 ore pe zi.

  Pregătirea teoretică se va finaliza cu un examen de absolvire scris, din materia predată la cursurile respective, care va constitui şi criteriu de selecţie pentru admiterea la instruirea în zbor.
 
  Tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani sunt eligibili pentru a beneficia de cursuri gratuite (subvenţionate) pentru paraşutism, planorism şi aeronave ultrauşoare motorizate, în limita locurilor disponibile în fiecare unitate teritorială. Cursuri pentru obţinerea licenţei de pilot de avion PPL(A) se efectuează numai contra cost.

   După obţinerea licenţei tinerii care prezintă aptitudini pot fi selecţionaţi în loturile Aeroclubului României, unde îşi pot completa şi desăvârşi pregătirea în vederea participării la competiţii şi demonstraţii aeronautice. De asemenea, aceasta poate constitui fundamentul unei cariere profesionale în aviaţie.

     La Braşov se fac înscrieri pentru paraşutism, planorism, zbor cu motor şi zbor cu aeronave ultrauşoare motorizate.

    Pentru a putea participa la cursuri, doritorii trebuie să se prezinte în perioada specificată la locaţiile în care se fac înscrieri pentru fiecare Aeroclub Teritorial în parte. (În cazul Brașovului, la Aeroclubul Teritorial Brașov - Iosif Silimon - Sanpetru, str. Preventoriului nr. 1, jud. Brasov sau
Ghimbav, str. Aeroportului nr. 2, cod 507075, jud. Brașov). Acolo vor primi lămuriri suplimentare şi o seamă de formulare pe care vor trebui să le completeze, să le semneze şi să le depună (cerere de înscriere, cerere de legitimare, fişă de înscriere) până la data începerii cursurilor teoretice.

  Pe lângă celelalte documente, candidaţii minori vor trebui să depună şi un consimţământ notarial din partea părinţilor sau al tutorelui legal.