Sari la conținut

Un „întreprinzător” a câştigat dintr-un foc 12.000 de lei pe seama vârstnicilor, vânzându-le formulare pentru restituiri iluzorii de bani de la Casa de Pensii.

De câteva zile, un zvon a alertat vârstnicii braşoveni, care au luat cu asalt Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Braşov pentru a cere înapoi măcar o parte dintre banii reţinuţi de la începutul acestui an din pensie, drept contribuţie de asigurări de sănătate. Zvonul s-a întins cu repeziciune până la pensionarii din judeţ.
Date pe sub mână. Formularele pentru cerere se procurau cu 1 leu de la un magazin aflat la câţiva metri depărtare de Casa de Pensii. Aici, vânzătoarea, numai când era solicitată, scotea de sub tejghea formularul „pentru 5,5%” şi preciza că trebuie anexate copii după actul de identitate şi după cuponul de pensie, documente pe care să le depună la ghişeul Casei de Pensii sau la o fundaţie din centrul oraşului, unde un avocat îi va învăţa cum să-şi apere drepturile. Formularul era taxat cu un leu, pentru care vânzătoarea nu oferea bon fiscal.
12.000  de ţepuiţi. Însă de când conducerea Casei de Pensii a dezminţit în presa locală  zvonul, magazinul care vindea pe sub tejghea plângeri a pus lacătul, la propriu, pe uşă. Aceasta, după ce peste 12.000 de plângeri au fost vândute  si înregistrate degeaba la Casa Judeţeană de Pensii.
Un simplu zvon. „Nu ştim de unde a pornit acest zvon. Nu este nimic adevărat, Ordonanţa Guvernului nr. 107 din decembrie 2010, ca şi Ordonanţa 117, care a modificat Codul Fiscal, sunt în vigoare. Solicităm pensionarilor să nu mai vină la Casa de Pensii pentru că o fac degeaba, nu se returnează nici un leu din contribuţia de sănătate reţinută în aceste luni. Calculul contribuţiei se face ca şi până acum: la întreaga valoare a pensiei în cazul celor care primesc o pensie mai mare de 740 de lei”, a declarat Camelia Bugnar, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii. Exasperată, conducerea CJP a afişat acest lucru şi pe uşă.
Cheltuieli în plus. Conducerea Casei nu ştie nici de unde a pornit dezinformarea, nici cine a redactat plângerile prealabile. Acum trebuie să cheltuiască 12.000 lei degeaba pentru a-i informa pe pensionari de inutilitatea demersului „Dacă socotim doar leul pe care îl cheltuim pe timbru şi plic pentru toţi cei peste 12.000 de pensionari la care trebuie să le răspundem, avem 12.000 de lei de cheltuit dintr-un buget care nu are alocată această sumă acestui tip de cheltuieli”, spune Camelia Bugnar.

Comentarii

Ultimă oră