Sâmbătă, 1 iulie, pe Aleea de sub Tâmpa din Braşov, HOSPICE Casa Speranţei organizează a noua ediţie a Crosului „Aleargă TU pentru EI!”.

Crosul se desfăşoară pe patru lungimi de traseu, vizând atât participanții cu vârsta de până la 7 ani, cât și persoanele de peste 18 ani. Va fi o cursă a copiilor până în 7 ani, cu o lungime de 600 metzri, la care înscrierea costă 25 de lei. Un alt traseu are 2 km şi este destinată copiilor între 7 şi 15 ani, la care înscrierea costă 25 de lei. Al treilea traseu are 4 km şi se pot înscrie persoane cu vârsta de peste 15 ani, înscrierea costând 40 de lei. Cel de-al patrulea traseu are 10 km şi este destinat persoanelor de peste 18 km, la care înscrierea este 50 de lei. 

Cei care doresc să se înscrie în competiţie o pot face online, până în 28 iunie. Cei care se înscriu şi achită taxa până la 17 iunie, beneficiază și de o reducere la oricare dintre cursele alese.

Înscrieri în competiţie vor avea loc şi în ziua concursului, între orele 8.00-8.45, pe Aleea de sub Tâmpa, însă pentru alergătorii care se înscriu la faţa locului, organizatorii vor distribui kit-uri de participare doar în limita stocului disponibil. Toate informaţiile referitoare la înscrieri sunt disponibile pe site-ul fundaţiei sau la numărul de telefon 0728 130 076.

Toţi participanţii vor primi un voucher pentru un serviciu medical gratuit şi un kit de alergător. Competiţia pune la bătaie premii valoroase pentru cei care ajung pe podium, dar şi premii surpriză pentru concurenţi şi spectatori.